Se schimbă numărul maxim de elevi într-o clasă de liceu. Modificările pe care le aduce noul an școlar

Elevi ai Colegiului Naţional 'Sf. Sava
Sursă foto: George Călin

Începând din 11 septembrie 2023, elevii revin în sălile de clasă, unde îi așteaptă mai multe schimbări.

Potrivit noii Legi a Educației, numărul de elevi dintr-o clasă se va schimba, comparativ cu perioada anterioară.

Media numărului de elevi, vizată de decidenții din minister, este de 22 de elevi, informează antena3.ro.

Limita superioară este 26 de elevi, iar limita inferioară a fost stabilită la 15 elevi pentru fiecare clasă în cadrul unei instituții de învățământ preuniversitar.

„Învățământul liceal, inclusiv dual: clasa cuprinde, în medie, 22 de elevi, dar nu mai puțin de 15 și nu mai mult de 26”, precizează textul legislativ relevant.

În comparație cu anul precedent, numărul maxim de elevi într-o clasă de liceu a fost redus cu 4 persoane.

Au fost modificări și la nivelul învățământului postliceal, unde s-a înregistrat o scădere a numărului de cursanți, de la 30 la 28.

În ceea ce privește învățământul sportiv și cel artistic, numărul maxim de elevi într-o clasă scade de la 25 la 24.

„Învățământul sportiv și de artă: clasa cuprinde, în medie, 16 elevi, dar nu mai puțin de 8 și nu mai mult de 24, și poate fi constituită din maximum 4 grupe. Grupa cuprinde, în medie, 7 elevi, dar nu mai puțin de 4 și nu mai mult de 10”, se spune în textul de lege.

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: