Skip to content
Politică

Se schimbă regulile. Guvernul, obligat să adopte de urgență regulamentul de ridicare a mașinilor

Vești de interes maxim pentru șoferi. Se schimbă regulile privind ridicarea mașinilor de către autorități.

Astfel, la solicitarea Primăriei Sectorului 1, Guvernul este este obligat, printr-o decizie a instanţei, să adopte, în regim de urgență, regulamentul de ridicare a mașinilor parcate neregulamentar, pentru „decongestionarea traficului și siguranța pietonilor”.

Hotărârea juecătoarească nu este definitivă. Amintim că în Sectorul 1 nu se mai ridică mașinile parcate neregulamentar din mai 2015, potrivit b365.ro.

Curtea de Apel București, prin sentința civilă nr.1173/07.04.2016, obligă Guvernul României să adopte, în regim de urgență, regulamentul de ridicare a mașinilor parcate neregulamentar, precizează primăria într-un comuncita de presă.

Astfel, instanța de judecată obligă Ministerul Afacerilor Interne ca, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, să elaboreze procedura de ridicare a mașinilor oprite/staționate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice, așa cum este prevăzută la art. 64 și art. 97 alin 1 lit. d) și alin. 6 din Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr. 195/2002 republicată.

Totodată, Curtea de Apel București obligă Guvernul României ca, în termen de 30 de zile de la comunicarea proiectului de reglementare întocmit de Ministerul Afacerilor Interne, să adopte regulamentul de ridicare a mașinilor parcate neregulamentar pe partea carosabilă.

Hotărârea Curții de Apel București nu este definitivă, aceasta putând fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Primăria Sectorului 1 va solicita, printr-o adresă, Guvernului României și ministerului de resort să pună în aplicare hotărârea Curții de Apel și să adopte regulamentul de ridicare a mașinilor parcate neregulamentar. Acest regulament trebuie adoptat în cel mai scurt timp posibil având în vedere importanța sa pentru decongestionarea traficului și siguranța pietonilor.

Începând din data de 25 mai 2015, în Sectorul 1 nu se mai ridică mașinile parcate neregulamentar. Decizia a fost luată de Primăria Sectorului 1 ca urmare a pronunțării hotărârii Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia procedura de aplicare a măsurii tehnico-administrative constând în ridicarea vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă nu poate fi reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale.

Ca urmare a hotărârii Înaltei Curți, Primăria Sectorului 1 a chemat în judecată Guvernul României și Ministerul Afacerilor Interne solicitând instanței de judecată să oblige aceste instituții să adopte regulamentul de ridicare a mașinilor parcate neregulamentar”, se arată în comunicatul de presă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *