Ultimele detalii ale strategiei PSD în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din toamnă vor fi stabilite la Tulcea, unde liderii oraganizaţiilor judeţene ale PSD se vor întâlni cu conducerea partidului în zilele de joi şi vineri.
La această întâlnire vor participa atât preşedintele partidului, premierul Victor Ponta, candidat al social-democraţilor în cursa pentru Palatul Cotroceni, şeful de campanie al acestuia, preşedintele executiv al PSD Liviu Dragnea, secretarul general Andrei Dolineaschi, precum şi alţi lideri marcanţi ai PSD – vicepreşedinţi şi miniştri, potrivit unor surse din conducerea partidului.
La Tulcea, social-democraţii ar putea stabili o strategie de mobilizare în vederea strângerii de semnături pentru susţinerea candidaturii lui Victor Ponta în alegerile prezidenţiale şi pentru organizarea de evenimente electorale în ţară pe durata campaniei.
De asemenea, social-democraţii ar putea analiza, în discuţiile lor, şi posibilele strategii de campanie ale candidaţilor pe care Victor Ponta îi va avea de înfruntat în primul tur al alegerilor, o atenţie sporită fiind acordată acelora care au şanse să ajungă în cel de-al doilea tur al scrutinului.
Nu în ultimul rând, social-democraţii ar putea analiza şi oportunitatea unor noi alianţe la nivel local, după alegerile din toamnă, astfel că liderii PSD din judeţe vor avea prilejul să informeze conducerea partidului cu privire la problemele cu care se confruntă în teritoriu şi să îşi facă auzite nemulţumirile, acolo unde este cazul.
Şedinţa conducerii PSD va avea loc vineri, începând cu ora 10.00, existând posibilitatea ca, în jurul orei 14.00, liderii social-democraţi să susţină o conferinţă de presă. În seara zilei de joi, social-democraţii se vor reuni într-o întâlnire informală.
sursa: agerpres
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News