PSnews

Recent

Se strânge lațul! Dragnea, dat în gât de un fost angajat TelDrum: Asta sigur se întâmplă și acum!

gandul.info

Se strange lațul pentru liderul social-democraților, Liviu Dragnea. Mai exact, deși neagă în repetate rânduri legăturile sale cu TelDrum, “Daddy” este dat în vileag chiar și de către foști angajați.

Astfel, un fost angajat al Teldrum susține că mașinile firmei erau înregistrate cu LDP, adică LIVIU DRAGNEA PREȘEDINTE.

“El cerea tuturor să îi spună “Domnul Președinte” și rezolva problemele tuturor”, a declarat el pentru liberinteleorman.ro.

Mai mult, se pare că nu numai Dragnea avea astfel de pretenții în adresare, ci și tovarășul său Teodor Niţulescu, fost prefect de Teleorman, audiat și el în dosarul TelDrum.

Redăm mai jos declarația integrală dată de fostul angajat TelDrum:

“Nereguli au existat întotdeauna în Teldrum pe partea de drumuri, nu pe partea de agricultură. Și astea se vedeau cu ochiul liber. Eu nu participam direct la semnarea contractelor, dar șeful nostru, Liviu Dragnea, era un tip grandoman. El era cel mai iubit și cel mai deștept. Ne chema tot timpul la petreceri. Ele se organizau la Hanul Diligenței, la hotelul din Turnu. El cununa, boteza, îi plăcea să fie mereu în centrul atenției. În activitatea Teldrum, în perioada 2002 – 2006, el era total implicat. Venea la ședințe, pe mine m-a pus să-i cumpăr teren cât am lucrat acolo. Când se dădea arenda, țăranii veneau să-și ia arenda și erau mulți care voiau să vândă. Eu îi chemam, îi înregistram și cumpăram pentru TelDrum la cererea lui Liviu Dragnea. Mergeam la notariat, făceam acte. Nu cumpăram nimic pe numele lui, dar cumpăram pentru TelDrum. Sunt mulți ani de când am plecat și nu îmi amintesc date exacte, dar eram prezent acolo și îmi amintesc esențialul. Ne chema la vânătoare, la chefuri, la petreceri. Dar în mod esențial, legătura lui cu TelDrum era cunoscută de toată lumea. El venea la ședintele acționarilor, participa personal la luarea unor decizii. Toate numerele mașinilor TelDrum erau înregistrate cu LDP. Ce înseamnă LDP? Liviu Dragnea Președinte! El cerea tuturor să îi spună “Domnul Președinte” și rezolva problemele tuturor. Aveai o problemă cu copilul, te duceai la el, aveai o datorie, te duceai la el în orice problemă, chiar și dacă voiai funcții sau case… Și-a creat un imperiu în care nimeni nu vorbește, pentru că tuturor le-a dat câte ceva. Bugetarii de acolo știu că iau un salariu datorită lui… Eu îl cunosc foarte bine și nici acum nu cred că el va pleca de bunăvoie din jocul ăsta în care a intrat și în care îi place să fie. El nu va pleca. Cum să plece? El nu știe să renunțe! La chefurile pe care le organiza el, mă invita și pe mine, dar eu nu participam mereu, pentru că nu sunt genul care să agreeze ce se întâmpla acolo. Era insuportabil! Erau practic niște petreceri organizate pentru el, el era zeu acolo, e un cult al personalității. Sunt lucruri pe care dacă vi le-aș spune, aș face pe mulți de râs. La petrecerile respective participau întotdeauna cei din conducerea Teldrum, cei din conducerea hotelului Turris și cei din conducerea postului local de televiziune, pe care îl susținea Teldrum și care, de asemenea, îi aparținea lui Liviu Dragnea. De fapt, noi am avut mulți acțiuni acolo, la postul acela de televiziune. Și hotelul era al lui, condus de oamenii lui. De fapt, hotelul Turris a fost condus în primă instanță de oamenii lui Fișcuci și apoi, după ce între el și Fișcuci au apărut divergențe, l-au preluat oamenii lui Dragnea. Fișcuci e un om foarte deștept, chiar dacă a avut și el o plecare găunoasă. Primul million toată lumea îl face rău, nu? Fișcuci a fost motorul Teldrumului. Judecându-l ca manager, Fișcuci e exraordinar și are o putere de muncă pe care noi n-o avem. Dar Fișcuci a înțeles că afacerea lui n-ar fi înflorit așa dacă nu se încurca cu Dragnea. Dar am convigerea că lui Fișcuci îi pare rău de situația în care a ajuns. Revenind la Dragnea, vreau să vă fie clar un lucru: el nu făcea nimic de unul singur. El avea oameni care făceau lucrurile în locul lui, care semnau. Uite, sutele alea de hectare de vânătoare… O parte din producția Teldrum, de la divizia de agricultură, mergea către hrana animalelor și nimeni nu plătea. Și asta sigur se întâmplă și acum. “

 

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi