Skip to content
Meteo

Se strică vremea. Ce regiuni vor fi lovite de ploi şi frig

Conform ANM, vremea se strică începând de miercuri iar temperaturile scad în majoritatea zonelor, iar averse, în general slabe cantitativ, se vor putea semnala aproape în fiecare zi.

Vremea se va răcori în majoritatea regiunilor, dar mai ales în jumătatea de est a ţării şi va deveni în general instabilă. Vor fi înnorări şi ploi, ziua local în estul, sud-vestul şi sudul ţării şi izolat în rest, iar noaptea în cea mai mare parte a teritoriului. Vor fi mai ales averse, însoţite izolat de descărcări electrice, iar pe alocuri cantităţile de apă vor fi mai însemnate, în special în regiunile sud-vestice. Vor fi condiţii de grindină. La munte, la altitudini de peste 2000 m, noaptea pot fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla moderat, cu intensificări, local şi temporar, în cea mai mare parte a teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 15 şi 25 de grade, cu cele mai ridicate valori în nord-vest, iar cele minime vor fi cuprinse între 6 şi 13 grade.

La Bucureşti, miercuri, vremea va fi apropiată de normal sub aspect termic. Cerul va fi variabil, cu înnorări accentuate spre seară şi noaptea, când vor fi averse şi, posibil, descărcări electrice. Vântul va sufla moderat, temporar cu uşoare intensificări. Temperatura maximă va fi de 22…23 de grade, iar cea minimă de 9…10 grade.

Joi vom avea parte toto de vreme instabilă. Meteorologii anunţă vreme rece pentru această dată în estul ţării. Temporar, cerul va avea înnorări accentuate şi va ploua în toate regiunile, iar pe arii restrânse cantităţile de apă pot fi mai însemnate. Vântul va sufla în general moderat, local şi temporar cu unele intensificări, mai ales în vestul şi estul teritoriului, precum şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 grade în Moldova şi 24 de grade în Oltenia, iar cele minime vor fi cuprinse între 4 şi 12 grade.

Şi la Bucureşti, joi, vremea va deveni răcoroasă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi, mai ales după-amiaza şi noaptea, vor fi ploi de scurtă durată şi, posibil, descărcări electrice. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă, în scădere faţă de ziua precedentă, va fi de 19…20 de grade, iar cea minimă de 9…11 grade,a anunţat ANM.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *