Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a vorbit în cadrul conferinței INCOME MAGAZINE „Soluții pentru România” despre energia regenerabilă.
”Am reușit să semnăm contracte pentru 1700 de MW. Sunt contracte care eu sunt convins că se vor face. O parte s-au făcut deja și oamenii au venit doar la rambursare cu solicitarea de fonduri din PNRR. De asemenea, din fondul pentru modernizare am început să dăm drumul la apeluri foarte importante.
Din 6 decembrie a pornit apelul pentru instituții publice, undeva la jumătate de miliard de euro, iarăși pentru acoperirea consumului instituțiilor publice, primării, centre culturale, spitale, grădinițe, școli, prin panouri fotovoltaice sau, în alte cazuri, centrale eoliene sau chiar microhidrocentrale.
Ele sunt eligibile, dar cei mai mulți își vor pune panouri solare. Înseamnă că vor scădea costurile pentru aceste administrații publice, pentru aceste instituții publice.
La 1 martie, din fondul pentru modernizare, lansăm două noi apeluri, 815 milioane de euro în total, pentru producție de energie verde și acoperire auto-consumului. Este practic apelul similar din PNRR.
Toți cei care n-au reușit să se încadreze în bugetul schemei sau din alte motive n-au depus documente în timp util au o nouă șansă să vină pe fondul pentru modernizare și mă aștept să finanțăm încă aproximativ 2000 MW de energie verde din fondul pentru modernizare.
Eu cred că până în 2030 avem șansa de a avea între 5-7 poate spre 10.000 de MW din energie regenerabilă”, a declarat Sebastian Burduja.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News