Skip to content
Politică

Sebastian Burduja dezvăluie MOTIVUL fuziunii cu PNL: ce pași urmează a fi făcuți

intervio.ro

Sebastian Burduja, președintele și fondatorul partidului Platforma Acțiunea Civică a Tinerilor (PACT) a dezvăluit, luni, pentru PSNews.ro scopul fuziunii cu PNL , înainte de alegerile europarlamentare.

”Din punctul nostru de vedere România este într-o criză atât de gravă astăzi, avem un român la trei minute care pleacă din țară, avem un oraș de dimensiunea Piteștiului care dispare  pur și simplu prin plecările românilor în străinătate în fiecare an, nu mai e loc nici de orgolii, numai e loc nici de dezbinare, trebuie prezentată o alternativă unică, puternică de dreapta la actuala guvernare PSD, caracterizată de incompetență și corupție”, a spus reprezentantul PACT.

Totodată, Sebastian Burduja a vorbit și despre pașii ce urmează a fi făcuți.

”Am stat 12 ani plecat în SUA, m-am întors acum aproximativ 3 ani și jumătate acasă(…) După ce aceste discuții de astăzi, după mandatul pe care l-am primit de la colegii din  Biroul Politic Național, vom supune  votului Adunării Generale a membrilor PACT, iar de partea cealaltă, PNL va supune votului în Biroul Politic Național, în Consiliul Național și se ratifică ulterior la Convenția Națională PNL” a mai adăugat Sebastian Burduja.

Reacția liderului PACT vine în contextul în care Biroul Executiv al PNL a aprobat semnarea unei alianțe cu PACT, înainte de alegeri. Mai mult, se va produce chiar o fuziune a PACT cu PNL.

În urma acestei fuziuni, Sebastian Burduja va deveni vicepreședinte al PNL. Ludovic Orban a anunțat că protocolul de fuziune dintre PACT si PNL va fi definitivat zilele următoare, urmând ca acest document să fie supus aprobării forurilor statutare ale celor două partide.

2 comentarii la “Sebastian Burduja dezvăluie MOTIVUL fuziunii cu PNL: ce pași urmează a fi făcuți

  1. Momentul politic actual cere unirea forțelor democrate .Cele două partide au înțeles acest lucru si au luat o decizie înțeleaptă!
    PNL a primit exact infuzia de tineret cu experiență occidentală ,dar si cu entuziasmul si energia necesare schimbării.

    Felicitări!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *