Sebastian Burduja: Pe termen scurt discutăm despre măsuri pentru creşterea producţiei de energie electrică

Sursa foto: Facebook / Sebastian Burduja

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat că, pe termen scurt, au fost luate măsuri pentru creşterea producţiei de energie electrică din partea producătorilor români, iar prin acestea au fost aduşi în Sistemul Energetic Naţional încă 400-500 de megawaţi.

Sebastian Burduja a fost întrebat, sâmbătă seară, la Antena 3, care sunt măsurile care trebuie luate pentru a ajuta sistemul energetic să facă faţă caniculei.

”Pe termen scurt, discutăm despre măsuri pentru creşterea producţiei de energie electrică din partea producătorilor români. Mă refer în mod special la Complexul Energetic Oltenia, unde avem patru, cinci sau chiar şase grupuri care sunt puse în funcţie de necesităţile sistemului. Mă refer la Complexul Energetic Valea Jiului şi Termocentrala de la Paroşeni. Mă refer la ELCEN Bucureşti, care a pornit CET Sud. Prin aceste măsuri am reuşit să aducem încă 400-500 de megawaţi în Sistemul Energetic Naţional producţie, astfel încât pe de o parte, să nu avem niciun fel de problemă din perspectiva adecvanţei sistemului, disponibilităţii energiei electrice şi, pe de altă parte, să mai calmăm pieţele, să reducem preţul de pe piaţă. Pentru români, sigur că nu se resimte în preţul per kilowatt/oră o asemenea situaţie de caniculă, pentru că ei au facturile plafonate şi această schemă este valabilă până în primăvara anului viitor, până la 1 aprilie”, a declarat Sebastian Burduja.
El s-a referit şi la investiţiile pe termen mediu şi lung în acest domeniu.
”În acelaşi timp, pe termen mediu şi lung, discutăm despre accelerarea marilor investiţii. Am atras într-un an la Ministerul Energiei 13,6 miliarde euro. Este probabil mai mult decât în toţi ceilalţi ani de după 1989 şi aceste proiecte trebuie să avanseze, inclusiv în zona de stocare, dar pentru a putea ţine sistemul în echilibru şi pentru a avea preţuri cât mai competitive la energie electrică”, a precizat Sebastian Burduja.
Ministrul Energiei a anunţat că se fac eforturi pentru a fi prelungită viaţa termocentralelor pe cărbune.
Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: