Skip to content
Politică

UPDATE Acuzațiile oficiale ale procurorilor /Sebastian Ghiță, tranșant după audieri: „Sunt mândru”. Ce spune deputatul despre „vizita” la DNA

Fostul primar al Ploieștiului, Iulian Bădescu, judecat în stare de arest preventiv pentru fapte de corupție și deputatul Sebastian Ghiță au fost aduși, marți dimineață, la sediul DNA Ploiești pentru a fi audiați în legătură cu presupuse noi fapte de corupție.

La ieșirea din sediul DNA, Sebastian Ghiță le-a explicat jurnaliștilor motivul pentru care a fost chemat la audieri de procurorii anticorupție.

Astfel, deputatul a explicat că acuzațiile aduse de procurori țin de finanțarea echipei de baschet din Ploiești, aceștia verificând felul în care această finanțare a fost acordată echipei Cer Senin Ploiești.

„Subiectul de astazi vizeaza o chestiune destul de complicata care odata si odata va trebui discutata la nivel nationala, fie rezolvata printr-o hotarare de Guvern, fie de Guvern si tine de finantarea sportului in Romania. Acuzatiile aduse tin de finantarea echipei de baschet din Ploiesti. Chiar daca aceasta echipa nu mi-a apartinut niciodata, procurorii verifica, nu m-au acuzat inca, felul in care aceasta finantare a fost acordata echipei, presupunandu-se ca l-am instigat pe primar (n.r. – Iulian Bădescu) sa ofere aceasta finantare. Nu e o suma. Lucrurile sunt oarecum diferite din punctul nostru de vedere. Un Consiliu Local ales de cetateni voteaza si determina oportunitatea cheltuirii unor sume de bani si primarul duce la bun sfarsit. Procurorii tind sa creada ca primarul dirijeaza lucrurile.

In firma aceasta am fost actionar in urma cu foarte multi ani. N-am resposabilitate directa si presupunerea ca as fi controlat firme trebuie odata si odata dovedita. (…) Nu exista aceasta chestiune decat mediatica – echipa se cheama Cer Senin Ploiesti. Ca orice firma, si firma Asesoft in limita acelor sume prevazute de lege, a sprijinit echipa de baschet, la fel ca Primaria. Sponsorul de pe tricou era Asesoft. Firma respectivului primar a platit acel imobil prin banca, cu bani. Cred ca toate lucrurile trebuie dovedite. Procurorii vor veni cu acuzatiile dansilor. Acuzatiile erau prezente si in primul dosar, de asta procurorii au hotarat sa formuleze prima data suspiciunea si apoi acuzatiile nu in dosarul cumnatului lui Ponta, ci in dosarul lui Badescu, dar acuzatiile erau prezente in ambele dosare.

Din ce am inteles de la domnii procurori, suma de 10 miliarde cat costa aceasta casa a fost platita prin banca de o firma a carui domnul Badescu era actionar, firma care se crede ca o controlam eu”, a declarat Sebastian Ghiță.

Totodată, Sebastian Ghiță a declarat că este „mândru” de susținerea pe care i-a acordat-o echipei, subliniind faptul că este necesară o „reglementare precisă”, ca să se știe „câți bani ai voie să dai la o firmă”.

„Sunt mandru de ce am facut cu echipa de baschet si de sustinerea pe care i-am acordat-o din momentul in care am jucat si pana cand am devenit om de afaceri si am platit acea cota legala si continuand ca suporter sa fiu alaturi de echipa de baschet chiar daca a fost condusa de diferite alte persoane, la sfarsit de Ionut Georgescu. Am fost un fan, am reusit impreuna cu ceilalti politicieni din judet sa vedem terminata sala Sporturilor. Din pacate, chestiunea a insemnat stoparea finantarilor de orice fel iar ce e cel mai rau e ca tot ce inseamna sport din Romania, dupa ce vedem ca se intampla la Ploiesti, Bacau, inseamna oprirea finantarii catre sport. Cred ca trebuie sa reglementam aceasta chestiune la nivel national clar: cati bani ai voie sa dai la o firma, cati bani ai voie sa dai la o asociatie. Daca vom avea o reglementare precisa, va fi mai bine”, a conchis deputatul.

Potrivit comunicatului DNA, „procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții:
BĂDESCU IULIAN, primar al municipiului Ploiești, la data faptelor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– luare de mită,
– abuz în serviciu având drept consecință obținerea pentru altul a unui folos necuvenit,

GHIȚĂ SEBASTIAN AURELIAN, deputat în Parlamentul României, la data faptelor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– dare de mită,
– instigare la abuz în serviciu având drept consecință obținerea pentru altul a unui folos necuvenit,
– spălare de bani.

În ordonanța de efectuare a urmăririi penale se arată că, în cauză, există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2013, suspectul Bădescu Iulian, în calitate de primar al municipiului Ploiești și ordonator principal de credite, cu încălcarea prevederilor legale, la instigarea suspectului Ghiță Sebastian Aurelian, a acordat unui club sportiv, susținut de acesta din urmă, o finanțare nerambursabilă suplimentară de la bugetul local, în sumă de 1.500.000 lei, ce constituie atât prejudiciu adus unității administrativ teritoriale cât și un folos necuvenit, obținut de asociația respectivă.
Această finanțare a avut loc în contextul unei selecții de proiecte privind programul,,Promovarea sportului de performanță”, organizată, în baza legii privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, de către Clubul Sportiv Municipal Ploiești (instituție aflată sub autoritatea Consiliului Local Ploiești).
Pentru alocarea sumei respective de bani, suspectul Bădescu Iulian a pretins și primit de la suspectul Ghiță Sebastian Aurelian, prin intermediul unei societăți comerciale controlate de acesta din urmă, un imobil (casă de locuit) situată în municipiul Ploiești, în valoare de 1.041.600 lei, sumă din care suspectul Bădescu Iulian a suportat personal doar 124.000 lei.
Pentru a nu exista suspiciuni cu privire la modul fraudulos de dobândire, imobilul respectiv a făcut obiectul unei pretinse promisiuni bilaterale de vânzare cumpărare, încheiată în luna august 2013, între două firme controlate de cei doi suspecți.
În perioada septembrie 2013 – ianuarie 2014, suspectul Ghiță Sebastian Aurelian, a disimulat adevărata natură a provenienței a imobilului, prin efectuarea unor plăți (reprezentând cesionarea fictivă a unei mărci înregistrate la OSIM) din contul unei firme controlate de acesta, către o societate administrată în fapt de suspectul Bădescu Iulian.
Ulterior, această sumă de bani a fost transferată de suspectul Bădescu Iulian către o altă societate controlată de suspectul Ghiță Sebastian Aurelian, justificându-se astfel plata contravalorii imobilului dat cu titlu de mită.

Suspecților Bădescu Iulian și Ghiță Sebastian Aurelian li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *