Skip to content
Sănătate

Secretar de stat în MS, întrebat dacă bărbaţii ar fi mai expuşi la variola maimuţei: Nu, nu există o astfel de chestiune

csid.ro

Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu afirmă nu există indicii conform cărora bărbaţii ar fi mai expuşi infectării cu variola maimuţei decât femeile. Întrebat fiind care este explicaţia medicală privind faptul că toţi cei patru pacienţi diagnosticaţi cu variola maimuţei în România sunt bărbaţi, Baciu a răspuns că „lucrurile trebuie privite fără discriminare şi fără stigmatizare”, notează news.ro.

Ca urmare a prezentării la spital avem aceste prime patru cazuri, la patru persoane de sex masculin. După cum s-a menţionat deja, pentru persoanele care au contact prelungit, contact apropiat, contact intim, contact sexual neprotejat, aşa cum este un risc crescut şi pentru alte boli cu transmitere sexuală – nu e nimic nou din această perspectivă – aşa se poate întâmpla şi dacă se întâmplă în cazul unor interacţiuni între persoane de sex masculin, putem să avem şi astfel de situaţii. Una peste alta, să ştiţi că lucrurile trebuie privite fără discriminare şi fără stigmatizare, este extrem de important. Este o infecţie virală transmisibilă care, din fericire, provoacă boli cu o seriozitate mică sau medie”, a declarat Andrei Baciu, vineri seară, la Euronews România, întrebat fiind care este explicaţia medicală pentru care toate cele patru cazuri de variola maimuţei sunt pacienţi bărbaţi.

El a precizat că „pentru orice fel de contact intim, îndelungat şi prelungit este bine să luăm toate măsurile pentru a ne proteja sănătatea”, iar în cazul raporturilor sexuale „recomandarea fermă şi serioasă” este aceea de a exista protecţie.

Întrebat fiind dacă există indicii conform cărora bărbaţii sunt mai sensibili la această boală, Baciu a răspuns: „Nu, nu există o astfel de chestiune, chestiuni legate de diferenţe de sex nu există în acest caz”.

În ceea ce priveşte administrarea preventivă de medicamente pentru a evita infecţia cu variolă, oficialul din Ministerul Sănătăţii a răspuns că „nu e cazul să intrăm în zona de măsuri exagerate”, ci trebuie doar evitat contactul prelungit şi intim cu persoane necunoscute.

Baciu a mai spus că „nici pe departe nu putem să comparăm transmisibilitatea acestui virus cu transmisibilitatea SARS-CoV-2”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *