Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transportului a declarat în cadrul emisiunii „Puterea Știrilor” că „în calitate de părinte” înțelege greva cadrelor didactice, dar în calitate de secretar de stat știe „și constrângerile de la care suntem supuși din punct de vedere al cheltuielilor bugetare”.
„Acum, dacă vorbesc în calitate de părinte, înțeleg, pentru că am trei copii. Am intrat în contact cu sistemul de educație în ultimii 10 ani prin prisma copiilor și înțeleg nevoile sistemului, nevoile de salarizare. Dar pe de altă parte, făcând parte din Guvern, ca și secretar de stat, știu și constrângerile de la care suntem supuși din punct de vedere al cheltuielilor bugetare și eu sunt sigur că cei care vând sunt împuterniciți să negocieze cu sindicatele și vor găsi prin calea dialogului soluțiile optime, în așa fel încât să rămânem într-un echilibru bugetar și după cum vedeți, reprezint Ministerul Transporturilor, avem nevoie de banii în infrastructura de transport. Nu cred că ar fi în regulă să luăm de la investiții, să dăm în altă parte. Trebuie să găsim soluțiile în așa fel încât să avem și bani de investiții, de exemplu, la infrastructura de transport, în cazul meu. Să avem și soluțiile necesare în așa fel încât reformăm sistemul de educație, să avem salarii decente pentru profesori și copiii noștri să meargă în condiții și de siguranță și să aibă și rezultatele necesare în sistemul de învățământ”, a declarat secretarul de stat Ionel Scrioșteanu, la Puterea Știrilor.
Cât despre problemele cu care se confruntă profesorii, salariile foarte mici pe care le au, mai ales debutanții care primesc 2.400 de lei în 2023, secretarul de stat Ionel Scrioșteanu a susținut: „Cred că reforma propusă prin legile educației va duce o eficientizare a muncii în învățământ”.
„Aici trebuie găsit acel echilibru în societate și profesorii trebuie să fie puși acolo unde își au locul, oameni care nasc societatea românească viitoare și care își pun sau nu contribuția ca această societate să fie mai bună sau mai puțin bună. E clar că cei care sunt foarte performanți în curând sau în viitor vor găsi alte traiectorii și nu vor mai rămâne în sistemul de învățământ dacă nu reglăm aceste situații. Dar pe de altă parte, cred că reforma propusă prin legile educației va duce o eficientizare a muncii în învățământ care să permită și o salarizare optimizată.”, a mai declarat secretarul de stat Ionel Scrioșteanu.
Greva din educație. Ciucă: Nu pot să le promit acum şi nu voi promite niciodată ceea ce nu se poate realiza
Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, joi, la Cluj-Napoca, că nu va promite profesorilor nicodată ceva ce nu se poate realiza. Premierul şi-a arătat disponibilitatea la dialog, dar a făcut apel la cei implicaţi să înţeleagă contextul în care ne aflăm.
Premierul Nicolae Ciucă a fost întrebat, joi, la Cluj-Napoca, despre procedurile privind rotativa, care s-ar putea amâna având în vedere greva profesorilor şi a afirmat: ”Depinde de noi toţi şi depinde de a înţelege situaţia şi contextul în care ne aflăm. Încă de la începutul acestei acţiuni de protest a sindicatelor din Educaţie am căutat să demonstrăm că înţelegem şi că, într-adevăr, profesorii din România (…) merită recunoştinţa noastră şi să fie situaţi pe grila de salarizare acolo unde noi ne-am asumat (…) că trebuie să fie”.
Premierul a afirmat că a avut un dialog deschis cu sindicatele. „Am rugat şi îi rog în continuare, fac apel să înţeleagă să nu ne împingă să facem aceleaşi greşeli care s-au făcut în aceşti 30 de ani”, a mai afirmat premierul, care a discutat despre devansarea procedurilor pentru elaborarea legii salarizării.
”În acest moment, îi rog încă odată, sincer şi onest (…) nu pot să le promit acum şi nu voi promite niciodată ceea ce nu se poate realiza. Nu voi face niciodată ceva ce cred că este greşit”, a mai afirmat premierul, precizând că într-o lună şi jumătate situaţia ar putea fi realizată.
––––––––
Guvernul României anunţă joi, după protestul profesorilor, că invită reprezentanţii sindicatelor din educaţie la o nouă rundă de dialog. Întâlnirea are loc la ora 16.00 la Palatul Victoria. Executivul precizează că echipa de negociere este formată din secretarul general al Guvernului, miniştrii Educaţiei, Finanţelor, Muncii şi Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
”Guvernul României a invitat reprezentanţii sindicatelor din educaţie la o nouă rundă de dialog. Întâlnirea, la care participă echipa de negociere formată din secretarul general al Guvernului, miniştrii Educaţiei, Finanţelor, Muncii şi Investiţiilor şi Proiectelor Europene, este programată pentru ora 16:00, la Palatul Victoria”, a anunţat Guvernul.