Secretarul general al ONU: Omenirea nu este pregătită pentru o nouă pandemie

Antonio Guterres
Antonio Guterres, sursa: Twitter

Antonio Guterres, secretarul general al ONU, a declarat că omenirea nu este încă pregătită pentru o eventuală nouă pandemie, informează DPA.

„Trebuie să facem mai mult”, a declarat secretarul general al ONU cu ocazia Zilei Internaţionale de Pregătire împotriva Epidemiilor, care este sărbătorită pe 27 decembrie.

„Trebuie să renunţăm la dezastrul moral şi medical al ţărilor bogate care acaparează şi controlează proviziile de produse medicale în caz de pandemie şi să ne asigurăm că toată lumea să aibă acces la diagnostice, tratamente şi vaccinuri”, a declarat Antonio Guterres, reflectând asupra lecţiilor pe care omenirea le-a învăţat după pandemia de COVID-19.

La iniţiativa preşedintelui Consiliului European, Charles Michel, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) găzduieşte în prezent o serie de negocieri ce vizează un tratat global privind pandemiile, în vederea îmbunătăţirii reglementărilor şi a pregătirii pentru pandemiile viitoare. Tratatul urmează să fie adoptat în cadrul Adunării Mondiale a Sănătăţii, programată între 27 mai şi 1 iunie 2024; cu toate acestea, proiectul viitorului tratat, redactat pe 30 de pagini, rămâne extrem de controversat.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: