Secretarul general al PSD: Cred că oamenii sunt sătui până peste cap de lideri politici puşi pe harţă

Paul Stănescu
Paul Stănescu / sursa: news.ro

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, afirmă că angajarea răspunderii Guvernului pe măsuri privind reducerea cheltuielilor publice, combaterea evaziunii şi eliminarea unor privilegii fiscale ”nu înseamnă austeritate pentru România”.

”Cred că oamenii sunt sătui până peste cap de vorbe şi mai ales de lideri politici puşi pe harţă, care se bat cu pumnul în piept că trebuie să fie duri cu PSD”, adaugă el, subliniind că ”PSD şi PNL trebuie să joace într-o singură echipă în acest meci”.

”Este un semnal bun că de ieri avem un acord clar în Coaliţie în privinţa angajării răspunderii guvernamentale. Românii aşteaptă să corectăm o serie de nedreptăţi care s-au tot perpetuat. Reducerea cheltuielilor publice, combaterea evaziunii şi eliminarea unor privilegii fiscale nu înseamnă austeritate pentru România, ci garanţia că statul rămâne pe drumul creşterii economice. Spre deosebire de alte perioade, în guvernările PSD nu s-au tăiat salarii, nu au scăzut pensiile, ba din contră, am ţinut mereu cu românii. Nu vom face decât să modelăm sistemul de pensii, sistemul fiscal şi pe cel salarial după principii mai corecte”, a afirmat Paul Stănescu, într-un comunicat de presă transmis, marţi, de PSD.

El s-a referit şi la ”linii roşii” despre care s-a discutat în coaliţie.

”Dacă tot vorbim de ele, eu spun că adevărata linie roşie care contează este să nu facem rău României şi românilor, neluând măsurile care trebuie luate pentru a reduce deficitul bugetar. Cred că oamenii sunt sătui până peste cap de vorbe şi mai ales de lideri politici puşi pe harţă, care se bat cu pumnul în piept că trebuie să fie duri cu PSD. Le reamintesc că cea mai importantă bătălie pe care o dăm în această perioadă este la Bruxelles. Acolo avem negocieri grele şi complexe pentru reducerea deficitului bugetar, fără să ni se impună să creştem taxe care să-i afecteze pe cei mai vulnerabili. PSD şi PNL trebuie să joace într-o singură echipă în acest meci, pentru că e vorba de un interes mai larg, care este naţional. Aici am avea nevoie să fim mai fermi, în negocierile cu instituţiile europene, nu în faţa reflectoarelor. Sunt convins că dacă stăm la masa discuţiilor şi suntem mai cerebrali, vom găsi şi soluţiile politice şi pe cele economice care să pună românii pe primul loc”, a susţinut secretarul general al PSD.

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, luni, la intrarea în şedinţa coaliţiei, la sediul Guvernului, că PNL nu va ieşi de la guvernare, dar ”vor fi extrem de duri, începând de acum şi trebuie să fie trataţi pe picior de egalitate, pentru că nu mai acceptă niciun fel de atac şi niciun fel de încercare de a izola PNL”. ”Am fost mult prea cuminţi în coaliţie, vom deveni băieţi extrem de agresivi, extrem de duri şi extrem de radicali din coaliţie. S-a încheiat cu binele, s-a încheiat cu partea de răbdare, am lăsat prea mult capul plecat”, a mai spus acesta. ”Noi ştim să respectăm, dar trebuie să fim respectaţi”, a adăugat Rareş Bogdan.

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: