Elon Musk are cel puțin 14 copii cu patru femei, iar în timp ce conduce mai multe companii și îl sfătuiește pe președintele american Donald Trump, el trebuie să gestioneze și toate scandalurile care apar în familia lui extinsă. Acest lucru nu l-a descurajat, însă, pe Musk să continue să își extindă „legiunea” de copii – un obiectiv ce face parte din marele său plan de a coloniza planeta Marte și de a salva civilizația umană de la extincție, relatează The Wall Street Journal.
Ashley St. Clair (26 de ani) a vrut să demonstreze că Elon Musk este tatăl nou-născutului ei. Dar ca să îi ceară miliardarului american să facă un test de paternitate, influencerița conservatoare a trebuit să treacă prin mâna dreaptă a lui Musk – Jared Birchall.
Deși în mod oficial el este directorul general al Neuralink și gestionează biroul familiei Musk, Birchall se ocupă pe ascuns și de înțelegerile financiare și de confidențialitate pe care cel mai bogat om din lume le are cu femeile care îi cresc copiii.
„Nu vreau ca fiul meu să simtă că este un secret”, i-a spus St. Clair lui Birchall în timpul unei conversații telefonice de două ore în luna decembrie.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News