Skip to content
Locale Timiș

Secţia de Mari Arşi a Spitalului Judeţean Timişoara va fi deschisă în luna septembrie şi va fi cea mai mare din ţară

Secţia de Mari Arşi de la Spitalul Judeţean Timişoara urmează să fie deschisă în luna septembrie, autortiăţile spunând că executantul lucrărilor le va finaliza înainte de termenul din contract. Totodată, primele aparate necesare funcţionării secţiei – care are cinci rezerve, fiind cea mai mare din ţară – au sosit deja.

Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Călin Dobra, a anunţat, marţi, că în prezent se lucrează la două dintre cele cinci boxe sterile de la Secţia de Mari Arşi a Spitalului Judeţean Timiş, iar banii pentru aparatură sunt asiguraţi de Ministerul Sănătăţii.

Se lucrează la ultimele finisaje ale corpului B din Secţia de Mari Arşi de la Spitalul Judeţean din Timişoara. Se mai lucrează la 2 dintre cele 5 boxe sterile. Am aflat astăzi, chiar de la executant, în cadrul vizitei de lucru pe care am făcut-o pe şantier împreună cu managerul spitalului, Marius Craina, că finalizează lucrările înainte de termenul din contract. Ne-am asigurat că tot ce a intrat în atribuţiile Consiliului Judeţean este respectat, iar plăţile la care ne-am angajat au fost făcute la timp. CJ Timiş a asigurat peste 2 milioane de lei, doar pentru aceste lucrări. Aparatura cu care vor fi dotate cele 5 boxe este şi ea aproape completă, Ministerul Sănătăţii a asigurat cele 3,5 milioane de euro”, a anunţat şeful CJ Timiş, Călin Dobra, pe pagina sa de Facebook.

Managerul Spitalului Judeţean Timişoara, medicul Marius Craina, a declarat că Secţia de Mari Arşi ar putea fi deschisă în luna septembrie, notează news.ro.

Unele echipamente au sosit deja. Aparatura de la minister urmează să se mai livreze, până la sfârşitul lunii august. Vrem ca în primele zile ale lunii august să facem probele şi în jur de 15 septembrie să inaugurăm lucrările. În mod normal, spaţiile vor fi finalizate complet până în luna august. Apoi urmează să se lucreze la partea de instalaţii electrice, sanitare, de gaze, pe parcursul lunii august. Aparatura a fost cerută pentru a deservi totul, de la zero, de la cele mai banale echipamente şi până la cele mai complexe, totul este nou”, a spus Marius Craina.

Deşi Secţia din Mari Arşi din Timişoara urmează să aibă doar cinci rezerve, va fi cea mai mare din ţară, în condiţiile în care la Spitalul de Arşi din Bucureşti există doar patru boxe destinate marilor arşi.

Investiţia totală pentru construirea şi dotarea secţiei de la Timişoara se ridică la aproximativ 5 milioane de euro, bani de la Consiliul Judeţean Timiş şi Ministerul Sănătăţii, prin Banca Mondială.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *