Skip to content
Politică

Ședința CNA, suspendată din lipsă de cvorum. Cine a părăsit adunarea

În prima parte a ședinței CNA de marți au fost prezenți membrii Florin Gabrea, Valentin Jucan (care a prezidat ședința), Lorand Turos, Viorel Vasile Buda, Laura Georgescu, Gabriel Tufeanu, Răsvan Popescu și Radu Călin Cristea, informează Agerpres.

Ședința CNA a fost suspendată din lipsă de cvorum, după ce au fost parcurse patru din cele opt puncte de pe ordinea de zi, din cauza faptului că Răsvan Popescu a părăsit adunarea.

De altfel, Răsvan Popescu a anunțat de la deschiderea ședinței că va participa doar la jumătate din ordinea de zi. Membrul CNA a amintit de declarația sa anterioară, potrivit căreia nu va participa la ședințe prezidate de Valentin Jucan.

„Am venit pentru a nu vă lăsa fără cvorum. Nu are rost să sufere operatorii pentru că noi avem probleme aici între noi”, a declarat Răsvan Popescu, care a anunțat că se va retrage după punctul patru al ordinii de zi a CNA — „Lista must carry”.

Potrivit regulamentului, pentru ca o ședință a Consiliului Național al Audiovizualului să aibă loc, trebuie să fie prezenți cel puțin opt membri CNA.

" "
" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *