Şedinţă de guvern – joi; va fi aprobată reorganizarea ANAF

Sursa foto: Facebook/ ANAF

Guvernul va aproba în şedinţa de joi, 14 martie, un proiect de ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii instituţionale a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), reorganizarea activităţii acesteia precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului, astfel, la nivelul Agenţiei se înfiinţează un nou post de vicepreşedinte care va coordona în mod direct activitatea de digitalizare a instituţiei, având în vedere dimensiunile şi complexitatea activităţii ANAF în vederea eficientizării procesului aferent şi asigurării unui circuit informaţional decizional care să asigure o mai mare coerenţă decizională, dar şi pentru o diminuare a efortului depus pentru atingerea obiectivelor (a costurilor operaţionale) raportat la rezultatele obţinute, obiectivele principale pe linia digitalizării neputând fi realizate fără o susţinere consistentă şi performantă din partea unui management dedicat.

Totodată, începând cu data de 1 mai 2024, în cadrul aparatului propriu al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală va funcţiona Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, a cărui competenţă de administrare fiscală se stabileşte în condiţiile legii, iar modalitatea de reorganizare a ANAF prin pierderea personalităţii juridice a Direcţiei generale de administrare a marilor contribuabili şi funcţionarea ei ca direcţie generală în cadrul ANAF se va realiza prin fuziune.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: