Skip to content
Politică

Ședința de plen, suspendată din lipsă de cvorum. Fără PSD nu se pot adopta legi organice

Inquam Photos / Calin George

Ședința de plen a Senatului a fost suspendată pentru că nu a mai existat cvorumul necesar votării legilor organice și ordinare, după ce senatorii PSD au părăsit sala. După plecarea social-democraților, în sală au mai rămas 43 de senatori, iar cvorumul de lucru este de minim 69 de senatori. Pe hârtie, PSD are singur majoritatatea de 69 de voturi în Senat.

„Propunerea este să constantăm că nu avem cvorum necesar pentru adoptarea legilor organice. Dar o să supun la vot verificarea cvorumului. Vă solicit un vot electronic privind prezența. Apoi să trecem eventual la votarea legilor ordinare. În condițiile în care nu mai avem cvorum de ședință declar închis ședința Senatului”, a anunțat Teodor Meleșcanu, luni în plen.

Senatorul PNL Alina Gorghiu a reproșat social-democraților că absentează intenționat ca să evite votul din plen.

„Cred că e a patra săptămână de când a început sesiunea parlamentară că PSD nu e în stare să strângă majoritate pentru a adopta legi. Că au trecut prin adoptare tacită legi. Fac apel la dumneavoastră și vă spun un lucru cu tot respectul, conduceți Senatul româniei în fruntea unui grup care nu are capacitatea să strângă colegii ca să voteze legi organice”,a afirmat Alina Gorghiu, de la tribuna Senatului.

Președintele Senatului Teodor Meleșcanu a replicat că nu este rolul său să aducă senatorii la vot.

„Din păcate, nu stă în puterea mea să aduc oameni în sală sau nu”, a explicat Meleșcanu.

Nu este prima oară când PSD părăsește sala de plen, în această perioadă. Pe 7 octombrie, plenul Senatului a mai fost suspendat, tot din lipsă de cvorum, deoarece PSD a ieșit din sala, după ce mai multe legi au fost respinse. Printre acestea se numără și proiectul de lege „Legea resurselor hidrominerale”, depus de către Guvern în procedură de urgență.

Încrederea Guvernului a fost retrasă prin adoptarea moțiunii de cenzură în plenul reunit de joia trecută al Parlamentului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *