Skip to content
Politică

Şedinţă la Cotroceni, la ora 17.30. Iohannis, Cîțu, Arafat și miniștrii de la Sănătate și Interne decid măsurile restrictive anti-pandemie

Inquam Photos / Octav Ganea

Administraţia Prezidenţială a anunţat că preşedintele Klaus Iohannis va avea miercuri, la ora 17,30, o şedinţă de lucru cu responsabilii guvernamentali privind gestionarea pandemiei de Covid.

La şedinţă vor participa premierul Florin Cîţu, ministrul interimar al Sănătăţii, Attila-Zoltan Cseke, ministrul interimar al Afacerilor Interne, Lucian Bode, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat, şi directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, dr. Adriana Pistol.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, comentând cel mai grav bilanţ de la debutul pandemiei, că a convocat la discuţii toţi actorii guvernamentali implicaţi în gestionarea pandemiei.

Şeful statului a spus clar că se impun cât mai curând restricţii care să ducă la limitarea pandemiei, dată fiind transmiterea comunitară extinsă a tulpinii Delta care face ca cifrele să fie din ce în ce mai alarmante.

Este alarmantă lipsa de acţiuni concrete din partea autorităţilor şi cifrele de astăzi confirmă, din păcate, că nu s-a făcut ceea ce ar fi trebuit până acum. Am decis să convoc mâine o şedinţă cu toţi responsabilii guvernamentali implicaţi în gestionarea pandemiei, pentru instituirea unor măsuri clare, restrictive, singurele care mai pot diminua în acest moment răspândirea infectărilor (…) În acelaşi timp, pentru a opri acest val pandemic foarte agresiv, sunt necesare măsuri urgente care să stopeze transmisia comunitară intensă şi este nevoie de ele acum. Fie că vorbim de Certificatul verde adoptat în regim de urgenţă de către Parlament sau de alte măsuri capabile să reducă pe termen scurt mobilitatea şi interacţiunea umană, nu trebuie să mai pierdem nicio clipă în a le asuma şi pune în aplicare, indiferent cât de nepopulare ar părea. Orice zi pierdută sau de ezitare poate avea efecte dramatice pentru noi toţi, ca societate”, a declarat, marţi seară, preşedintele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *