Liberalii se reunesc în ședința la prânz și vor să discute cu premierul Bolojan despre anunțatele reduceri de investiții prin PNNR. Mulți primari ai PNL s-au plâns că dacă nu își termină anumite lucrări începute ar putea să piardă mandatul la următoarele alegeri. Nemulțumiri au fost și în PSD, iar social-democrații au cerut o analiză pentru fiecare proiect în parte.
Alina Sorocean, reporter TVR, ne spune mai multe amănunte: La ora 13.00 va începe ședința Partidului Național Liberal. A fost amânată pentru că începe o ședință de guvern la ora 12.00. Cea mai importantă temă este cea legată de ordonanța de urgență, care a fost discutată în primă lectură săptămâna trecută în ședința de guvern, însă a fost modificată și astăzi va fi rediscutată în Executiv. Surse spun că acel prag de 30% pe care reprezentanții guvernului l-au pus pentru lucrări care nu sunt realizate în proporții de cel puțin 30%, să nu mai primească banii pentru finanțare, acel procent a fost eliminat. În momentul de față se discută ca primarii să stabilească investițiile la care renunță, tocmai pentru că au existat foarte multe discuții, nemulțumiri venite din partea aleșilor locali, cei care precizau că nu pot renunța la anumite lucrări, că anumite lucrări care nu au fost realizate până acum în proporții de 30% ar putea să fie finalizate în două sau trei luni de zile și că nu este corect acest procent.
Drept urmare, încă se lucrează la forma ordonanței de urgență, tocmai din acest motiv astăzi Ilie Bolojan are întrunire cu liberalii și nu în ultimul rând se discută și despre pachetul 2 de austeritate, pentru că știm bine este un pachet care vine cu alte măsuri de această dată pentru instituțiile publice, pentru consiliile de administrație, pentru indemnizații, pentru magistrați, pentru că se discută despre majorarea bursei de pensionare pentru magistrații. Și acest pachet 2 urmează să fie discutat astăzi din Partidul Național Liberal. Vom vedea ce nemulțumiri vor fi, pentru că în ultima perioadă au fost potrivit surselor mulți reprezentanți ai partidului care s-au arătat nemulțumiți de faptul că nu sunt consultați în privința multor măsuri și că își doresc ca Ilie Bolojan să vină mai des în partid și să le spună ce dorință are și ce pachete pregătește.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News