UPDATE 14:00
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că Mihai Tudose a fost validat coordonator al campaniei electorale la alegerile europarlamentare de Consiliul Politic Naţional al partidului.
„Mă bucur că l-am validat de domnul Mihai Tudose coordonatorul campaniei electorale la europarlamentare, urmând să intrăm într-un calendar normal de partid”, a spus Ciolacu după şedinţa CPN al PSD.
UPDATE 12:14
Mihai Tudose a primit un vot în unanimitate pentru a deveni șeful campaniei la alegerile europarlamentare.
UPDATE 11:54
Gabriela Firea și-a reluat funcțiile în Partidul Social Democrat, din care s-a autosuspendat după scandalul „azilelor groazei”, în urma căruia și-a dat demisia și din Guvern. Luni, în cadrul ședinței conducerii PSD, liderii partidului „au luat act” că i-a expirat autosuspendarea, au declarat surse din partid.
––––––––
Consiliul Politic Național al Partidului Social Democrat s-a reunit, luni, la sediul din Kiseleff, pentru a pune la punct ultimele detalii înaintea celor patru tururi de alegeri de anul viitor.
Mihai Tudose ar urma să preia funcția de șef al campaniei europarlamentare din 2024, potrivit unor surse politice.
Partidul Social Democrat ar mai avea pe agenda discuțiilor măsura ce urmează să intre în vigoare și anume limitarea plăților cu banii cash, despre care au discutat săptămâna trecută și liberalii și au transmis că nu sunt tocmai de acord cu ea, pentru că deja sunt multe nemulțumiri mai ales în mediul rural acolo unde oamenii nici măcar nu au bancomate sau carduri.
Cum arată lista PSD pentru europarlamentare
Un fost premier va deschide lista PSD la europarlamentare, au precizat surse politice pentru PS News. Este vorba despre europarlamentarul Mihai Tudose, fost premier între iunie 2017 şi ianuarie 2018.
Locul doi pe lista social-democraților ar urma să fie ocupat de o femeie, iar favorită este Carmen Orban, consilierul premierului Marcel Ciolacu pe probleme de sănătate.
Cum ar putea arăta lista PSD pentru alegerile europarlamentare de anul viitor:
1. Mihai Tudose
2. Carmen Orban
3. Victor Negrescu
4. Claudiu Manda
5. Dragoş Benea
6. Maria Grapini
7. Doina Federovici / Marius Budăi
8. Dan Nica / Rovana Plumb
9. Lavinia Şandru / candidat PUSL
10. Corina Creţu
Mihai Tudose
Europarlamentar, ales din partea PSD, membru al Comisiei pentru comerț internațional din Parlamentul European.
A fost ales deputat al României (Brăila) în cinci mandate consecutive. A fost parlamentar timp de 19 de ani (2000-2019), pentru că în ultimul mandat și-a dat demisia cu un an mai devreme, ca să candideze pe listele pentru alegerile europarlamentare.
A intrat în politică încă din 1992, ca membru FDSN. A fost ales prima dată pe listele PDSR, transformat în PSD. În 2019 a trecut la PRO România, dar s-a întors în PSD.
A fost al 66-lea prim-ministru al României, din 29 iunie 2017 până la demisia sa, în 16 ianuarie 2018.
A deținut și două mandate de ministru al Economiei, în 2014-2015 și pentru câteva luni în 2017.
În ceea ce privește studiile sale, acestea au venit, în mare parte, abia după ce a devenit deputat. Potrivit CV-ului, a absolvit în 1995, Facultatea de Științe Juridice și Administrative a Universității Creștină Dimitrie Cantemir, București (privată). După ce fusese deja ales deputat, a început un curs postuniversitar, „Management și gestiunea afacerilor”, în cadrul Facultății de Științe Economice a Universității „Dunărea de Jos” din Galați (2001). În 2002 a urmat un curs de specializare la Bruxelles, referitor la controlul parlamentar al forțelor armate NATO. Au urmat diferite cursuri în domeniul securității naționale, apoi, în perioada 2006-2007, un master în „Politici Economice Europene” la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) din București. În al treilea mandat de deputat, adică în 2010, a obținut titlul de doctor în Științe Militare și Informații, protecția infrastructurilor critice, conferit de Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” (ANIMV), academia SRI. Ulterior, a fost angajat ca lector și conferențiar universitar la aceeași Academie.
Carmen Orban
Este consilierul premierului Marcel Ciolacu pe probleme de sănătate. În perioada 2011-2019, Carmen Orban a fost manager al Institutului Clinic Fundeni.
Ea a absolvit Liceul B.P. Hașdeu din Buzău, în 1987.
Victor Negrescu
Este cadru universitar și om politic de stânga, fost ministru delegat pentru afaceri europene (iunie 2017 – noiembrie 2018) și membru al Parlamentului European (iulie 2014 – iunie 2017, februarie 2020 – prezent). La 1 februarie 2020, Victor Negrescu a preluat mandatul de europarlamentar, ca urmare a faptului că România a obținut, după Brexit, un nou mandat în Parlamentul European.
Este vicepreședintele Comisiei pentru cultură și educație, raportor al Comisiei pentru Cultură și Educație privind construirea politicii în domeniul educației digitale, și membru în Comisia pentru bugete, activând în Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților din Parlamentul European.
Victor Negrescu a terminat studiile preuniversitare în străinătate, în cadrul Longchamp School – Bruxelles, Belgia (1997-1998), Notre Dame des Champs Institute – Bruxelles, Belgia (1998-2001), „Victor Duruy“ Highschool – Paris, Franța (2001-2004). Este licențiat în științe politice în cadrul Universității București în anul 2008 și masterand în afaceri europene și internaționale al Universității Pierre Mendes France / IEP Grenoble grație unei burse a Agenției Universitare a Francofoniei. Doctoratul în științe politice și afaceri europene îl obține în anul 2011, în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative după parcurgerea unui stagiu academic la Colegiul European din Bruges. Tema lucrării de doctorat, prima cu acest profil din România, este intitulată „Politicile europene de cooperare pentru dezvoltare: între relații publice internaționale și politici publice”. În anul 2012 obține un MBA din partea Academiei de Studii Economice și CNAM Paris. În ultimii ani, Victor Negrescu a urmat mai multe programe de formare oferite de Departamentul de Stat al Statelor Unite, Friedrich Ebert Stiftung, Foundation for European Progressive Studies, Institutul Renner, HarvardX sau MITx.
Claudiu Manda
Este membru PSD și președinte al filialei județene Dolj a partidului de mai bine de 10 ani. A intrat în Parlamentul României în 2004 și a trecut și pe la Camera Deputaților și pe la Senat.
Între 2017 și 2019 a fost președinte al Comisiei comune permanente a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității S.R.I..
Iar între 2018 și 2019, președinte al Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului privind analizarea și actualizarea cadrului normativ cu incidență în domeniul securității naționale.
Din 2020, reprezintă PSD la Parlamentul European. Este căsătorit cu Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei.
Din anul 1994 până în anul 1998, Claudiu Manda a studiat la Universitatea din Craiova, Funcția de Științe Economice, Secția Contabilitate și Informatică de Gestiune. De asemenea, între anii 2002 și 2003, el a studiat la Școala Academică Postuniversitară ”Ovidiu Șincai”, specializarea Management Politic, lucrare de disertație cu titlul: ”Resurse financiare pentru sustenabilitatea politicilor publice”. În anul 2005, soțul fostului ministru al Muncii a absolvit Colegiul Național de Apărare, iar în anul 2011, a finalizat studiile Colegiului Național de Informații.
Dragoş Benea
Europarlamentarul și președintele PSD Bacău Dragoș Benea a fost numit noul coordonator al organizației județene a PSD Vaslui după ce fostul lider al filialei, Dumitru Buzatu, a fost arestat preventiv într-un dosar de luare de mită.
Conform unui CV publicat pe site-ul Parlamentului European, Dragoș Benea a absolvit Facultatea de Litere a Universității Bacău în 1999, pentru ca mai apoi să lucreze la ziarul Deșteptarea.
La finalul anului 2016, după trei mandate la fruntea CJ Bacău, Benea a mers la București pentru o funcție de senator, însă a renunțat cu un an înainte de expirarea mandatului pentru a candida la europarlamentarele din 2019.
Maria Grapini
A deținut funcția de ministru delegat pentru IMM-uri în Cabinetul Ponta II, iar din 2014 este deputat în Parlamentul European.
Maria Grapini a absolvit Liceul Teoretic din Berești în 1973, iar apoi a urmat Institutul Politehnic „Gheorghe Asachi” din Iași, Facultatea de Textile, specializarea „Tehnologia Mecanică a Filării și Țeserii”, pe care l-a absolvit în 1978.
După absolvirea facultății și până în 1989 a lucrat în cadrul Întreprinderii Textile „Garofița” din Timișoara pe diferite posturi. Între 1995 și 2012 a fost președinte al Consiliului de Administrație și director general al SC Pasmatex SA. De asemenea, între 1998 și 2012 a fost președinte al Consiliului de Administrație al SC Pasmatex Conf International SA, firmă specializată în producția de lenjerie pentru Triumph International AG.
Maria Grapini a reușit să intre în folclorul urban din cauza deselor greșeli de ortografie pe care le-a făcut de-a lungul timpului, în special în postările de pe contul său de Facebook. În acest sens, în iulie 2015 a fost lansată o aplicație online, numită ironic GRAPINIzer, care oferă utilizatorilor posibilitatea să introducă într-o căsuță un text corect gramatical, în limba română, iar ulterior, cu ajutorul opțiunii „grapinize”, să vadă cum arată textul în varianta „grapinizată”.
Doina Federovici
Este președinta Consiliului Județean Botoșani, cu două mandate de senatoare a României. În 1994 a fost consilier parlamentar la Camera Deputaților, până în 2004. Au urmat funcții de consilier la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani (2005), consilier la Serviciul Public de Evidență a Persoanelor din Botoșani (2005-2008), director al Institutului Național de Statistică Direcția Județeană Botoșani (2009-2010), consilier SPCEP Botoșani (2010-2012) și vicepreședinte al Consiliului Județean Botoșani (2012).
Doina Federovici a fost și consilier județean în două mandate, 2000-2004, respectiv 2004-2008. Politicianul se află în prezent la cel de-al doilea mandat de senator. Primul l-a ocupat în 2012-2016. În urma alegerilor locale 2020, Doina Federovici a fost aleasă președinte al Consiliului Județean Botoșani.
În ceea ce privește studiile, Doina Federovici a obținut licența în anul 2001 la Academia de Poliție București și în 2006 un master la Universitatea „Mihail Kogălniceanu” din Iași, în „Drepturile Omului și Justiție Constituțională” – Facultatea de Drept.
După master, în 2006, Federovici a început studiile post-universitare – Managementul Administrației Publice Locale, la Academia de Studii Economice (ASE) din București.
Marius Budăi
Fost ministru al Muncii Marius Budăi – aflat la al doilea mandat de deputat – a preluat zilele trecute şefia Comisiei de Administraţie publică din Parlament.
El a terminat Liceul Mihai Eminescu din Botoșani, a urmat apoi un colegiu economic, iar în 2008 a absolvit Universitatea Spiru Haret – Facultatea de Finanţe şi Bănci. Tot la Universitatea Spiru Haret, a făcut un masterat (2008-2010) în managementul financiar-contabil al administraţiei publice.
În perioada 2013 – 2016, Budăi a fost director executiv al Casei Județene de Pensii Botoşani. Timp de 18 ani, el a lucrat la Direcția de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Botoşani. Astfel, între 1995 și 2008, a fost referent – inspector la compartimentul Administrativ, aprovizionare, control intern, gestiune, casierie, achiziţii publice, în 2009 a fost director al Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale Botoşani, iar apoi, până în 2013, a fost șef serviciu achiziţii publice și administrativ la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Botoşani, potrivit CV-ului său postat pe site-ul Camerei Deputaților.
Dan Nica
Este negociatorul Parlamentului European pentru Actul European privind Semiconductorii și, totodată, coordonatorul S&D în Comisia europarlamentară pentru Industrie, Cercetare și Energie. Este în Parlamentul European din 2014.
A absolvit în 1985 Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii din Iaşi, specializându-se în domeniul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor la mai multe cursuri urmate în Franţa, Austria, Suedia, Canada.
În perioada 2004-2005 a fost membru al Biroului Coordonator al PSD, iar din 2003 şi până în prezent, preşedinte al Organizaţiei Judeţene PSD Galaţi. Între 1999 şi 2004 a fost membru în Biroul Executiv Central al PSD.
Dan Nica a mai deţinut, în perioada 2000-2004, funcţia de ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, în Guvernul condus de Adrian Năstase. În Guvernul Boc I, PDL-PSD, Dan Nica a deţinut funcţia de vicepremier şi ministru al Administraţiei şi Internelor. El a fost validat în februarie 2009 la conducerea MAI, după demisia lui Liviu Dragnea şi a deţinut această funcţie până la sfârşitul lunii septembrie 2009.
Rovana Plumb
Este europarlamentar și președinte al Organizației Județene PSD Dâmbovița, dar și vicepreședinte al PES Women. Fost ministru al fondurilor europene în cabinetele Grindeanu, Tudose și Dăncilă. A fost de asemenea, ministru al mediului și schimbărilor climatice în cabinetele Ponta 1 și Ponta 2, de asemenea și Ministrul al Muncii în cabinetele Ponta 3 și Ponta 4. A deținut și funcția de ministru interimar în cabinetul Dăncilă, al Ministerului Educației (45 zile) dar și al Ministerului Transporturilor (45 zile). Rovana Plumb a deținut și funcția de președinte interimar al Partidului Social Democrat în perioada 24 iunie-22 iulie 2015.
Din iulie 2004 este doctor în științe Economice, Managementul Sistemelor Industriale, titlu obținut la Universitatea Politehnică București.
În 2003 a urmat un curs de specializare în probleme legate de protecția consumatorilor (Grecia) și altul de siguranța și controlul produselor cosmetice, la Vrije University (Bruxelles).
În 2002 a urmat cursuri de Extinderea UE și noi tendințe pentru evaluarea conformității (Portugalia). În 1999, a urmat cursuri de Managementul schimbării și inovației, organizate de University College (Dublin) și de Management strategic, la George Washington University (USA).
În 1994, a absolvit cursuri de Comerț internațional, la Institutul Roman de Management. În 1987, a urmat cursuri de Creșterea productivității prin organizarea muncii, la Academia de Studii Economice. În 1984, a absolvit Facultatea de Utilaje și Ingineria Proceselor Chimice, de la Institutul Politehnic București.
Lavinia Şandru
A fost aleasă deputat pe listele PNL – PD în legislatura 2004 – 2008 în județul Mureș. Din februarie 2005 a fost deputat independent și a devenit membră a Partidului Inițiativa Națională, al cărui președinte a fost din 2009 și până la fuziunea acestuia cu UNPR. După retragerea din politică din 2013, a realizat un talk show zilnic de actualitate la Realitatea TV și, ulterior, emisiuni culturale la TVR1 și Canal 33.
A început cariera politică în cadrul Partidului Democrat, îndeplinind funcțiile de secretar executiv al Departamentului de imagine (2001 – 2002), secretar executiv al Departamentului de relații internaționale (2002 – 2005), președinte al filialei din Târgu Mureș a partidului (2004 – 2005). În 2004 a fost aleasă deputat de Mureș. În 2005 a înființat Partidul Inițiativa Națională, unde a ocupat funcția de vicepreședinte. Din 2009 a devenit președintele acestui partid, declarându-se adeptă a unei doctrine social-ecologiste.
Este absolventă a Academiei de Artă Teatrală din Târgu Mureș și a Facultății de Științe Politice din cadrul Universității din București.
Corina Creţu
Fost comisar european, Corina Crețu a părăsit în 2019 PSD pentru a se înscrie în PRO România.
În legislatura 2000-2004 Corina Crețu a fost aleasă deputat, dar a demisionat pe data de 10 ianuarie 2001 și a fost înlocuită de deputatul Ștefan Cazimir.
Între anii 1992-1996 și 2000-2004 a fost consilier prezidențial și purtător de cuvânt al președintelui României, Ion Iliescu. Corina Crețu a fost membru în Comisia pentru Politica Externă a Senatului României și membru titular în Adunarea Parlamentară a OSCE. Corina Crețu a fost senator în legislatura 2004-2008 iar în 2007 a fost înlocuită de senator Nora Cecilia Rebreanu. Ca senator, Corina Crețu a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Regatul Maroc, Republica Elenă și Republica Croația.
A fost aleasă eurodeputat la alegerile din 2007, la cele din 2009, la alegerile din 2014 și la cele din 2019. A ocupat, de asemenea funcția de vicepreședinte al Parlamentului European în perioada iunie-octombrie 2014.
În 1989 a absolvit Facultatea de Planificare și Cibernetică Economică, din cadrul Academiei de Studii Economice.
Autor
-
Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News