Şedinţă operativă la MAI în contextul caniculei; Arafat: Fără foc deschis în zone cu vegetaţie

raed arafat
Sursa foto: Facebook, Raed Arafat

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a făcut apel, joi, la instituţiile competente, să monitorizeze atent folosirea focului deschis, în contextul temperaturilor deosebit de ridicate din această perioadă. 

„Referitor la riscul incendiilor de pădure şi riscul incendiilor de vegetaţie – monitorizarea folosirii focului deschis: nu foc deschis în zone cu păduri, nu foc deschis în zone cu vegetaţie şi monitorizarea acestui lucru intens. Şi aici implicaţi Salvamontul, vă rog, în zonele montane, în zonele împădurite, să monitorizeze mai ales în weekend această situaţie, când oamenii vor ieşi şi vor folosi focul ca mijloc de gătire”, a transmis Arafat, în cadrul unei şedinţe operative conduse de ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu.

Reuniunea a avut drept scop stabilirea măsurilor necesare pentru gestionarea problematicii generate de valul de caniculă care afectează România.

Raed Arafat a cerut ca orice apel din zone împădurite legat de prezenţa fumului să fie anunţat pentru ţinerea sub observaţie a situaţiei inclusiv prin mijloacele aeriene de monitorizare ale Inspectoratului General pentru Aviaţie.

Secretarul de stat a adăugat că, în prezent, este un incendiu la Zimnicea. Doar joi, elicopterul Ministerului de Interne a făcut aici peste 40 de aruncări de câte trei tone de apă, pe lângă avioanele MApN care sprijină acţiunea şi reprezentanţii Romsilva şi pompierii care sunt pe teren.

„Atenţie la recomandări privind copiii şi animalele. Copiii, dacă sunt expuşi, riscul insolaţiei este foarte mare. Recomandările date de Comitetele pentru situaţii de urgenţă trebuie să fie foarte clare pentru populaţie”, a evidenţiat Arafat.

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, le-a cerut preşedinţilor Comitetelor judeţene şi al Municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă să aibă rapid în vedere să pună în aplicare planul de măsuri şi acţiuni pentru aceste situaţii.

„E anunţată caniculă în perioada imediat următoare şi asta înseamnă a verifica dacă toată lumea este capabilă să îşi exercite atribuţiile. Nu aşteptăm până în ultima clipă să constatăm în teren. Începând de astăzi faceţi verificările necesare ca toată lumea să fie pregătită. Comitetele judeţene împreună cu prefecţii trebuie să monitorizeze permanent şi să facă evaluarea riscurilor pe raza de competenţă, astfel încât să poată rapid interveni acolo unde este cazul. Sunt mai multe instituţii reprezentate în această şedinţă, din mai multe ministere, cer fiecărei instituţii să-şi verifice competenţele, planurile de acţiune în vigoare şi să şi le exercite dacă va fi nevoie proactiv şi din proprie iniţiativă”, a afirmat Predoiu.

El a precizat că tot ceea se discută în şedinţă sunt proceduri, măsuri, acţiuni, obligaţii care sunt toate prevăzute în legi, instrucţiuni, regulamente şi planuri în vigoare.

„Subliniez importanţa ca fiecare instituţie, fiecare responsabil, în dreptul lui, să-şi revadă aceste prevederi legale aplicabile – sunt instrumente care au fost îndelung discutate de-a lungul anilor, adoptate şi aplicate. La nivel de regulă scrisă, cred că avem în România absolut tot ce are la dispoziţie un operator administrativ din orice ţară din UE. Trebuie, însă, să le şi aplicăm”, a transmis ministrul Predoiu.

Ministrul de Interne a făcut apel la toate instituţiile, toţi responsabilii din instituţii să fie de veghe în zilele următoare, să fie pregătiţi, gata să intre proactiv în acţiune.

Citește mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: