Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a analizat, miercuri, starea deplorabilă în care se află în acest moment Planşeul Unirii, construcţia uriaşă de beton din Piaţa Unirii, prefectul Capitalei, Toader Mugur Mihai afirmând că urgenţa în această situaţie nu poate fi pusă sub semnul întrebării. La rândul lui, primarul Sectorului 4, care a solicitat începerea lucrărilor la planşeu, a evidenţiat o situaţie discriminatorie în modul de lucru al Primăriei Generale, invocând similaritatea identificată în cazul Podului Grant. De ce Podul Grant era pericol public în gradul IV şi planşeul, în stadiul V, nu este?, a spus Daniel Băluţă.
”Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a analizat astăzi, 25 septembrie a.c., starea deplorabilă în care se află în acest moment Planşeul Unirii, construcţia uriaşă de beton din Piaţa Unirii, asupra căreia sunt necesare intervenţii urgente de punere în siguranţă, potrivit celor mai recente expertize de specialitate realizate în acest sens”, arată primăria Sectorului 4 într-un comunicat.
În urma şedinţei convocate de către prefectul Municipiului Bucureşti, Mugur-Mihai Toader, după vizita de zilele trecute efectuată, împreună cu reprezentanţii mass-media sub structura de beton de la Piaţa Unirii pentru a aduce la cunoştinţa opiniei publice starea reală a planşeului, membrii Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă au decis ca, în scopul urgentării lucrărilor de intervenţie şi a eliminării oricărui potenţial risc, să dispună tuturor autorităţilor locale cu atribuţii în domeniu „aplicarea prevederilor art. 7 alin. 1, indice 6, din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv emiterea autorizaţiei de construire, în regim de urgenţă, în termen de până la 7 zile lucrătoare, conform expertizei şi a notelor tehnice întocmite de expertul tehnic”.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News