UDATE La ședința PNL au venit și lideri ALDE. Discuţii în partide pe fondul tensiunilor privind legea pensiilor

colaj coaliție PNL-PSD
Sursa foto: colaj coaliție PNL-PSD

UPDATE 11:55

La ședința BPN au venit și lideri ai conducerii ALDE.

Nicolae Ciucă: Astăzi începem sa punem în practică ceea ce am vorbit la Sinaia și anume să facem din PNL axul în jurul căruia se va coagula dreapta românească. Îi salut pe noii noștri colegi. PNL are tradiția, istoria și energia necesara să dea un nou suflu dreptei și să facă performanță în 2024.

UPDATE 11:45

Nicolae Ciucă, în ședința de BPN:

– Liberalii vor vota Legea pensiilor și în Camera Deputaților. Noi am reușit să mărim cu 40 la sută pensiile în trei ani. Am crescut punctul de pensie de la 1265 la 1785 și totul cu resurse sustenabile. Am vrut și trebuie sa veghem ca și acum majorările să fie sustenabile. Noi vom rămâne în aceasta Coaliție vocea rațiunii și a onestității. De unde și dialogul legat de sustenabilitate.

– Sunt limite peste care nu vom accepta să trecem, una dintre ele este respectarea angajamentului nostru față de salariile din educație, așa cum ne-am angajat în iunie.

-De asemenea, avem o preocupare și discutăm foarte aplicat pe măsurile care țin de Sănătate și cred că ce a ținut de CNAS s-a îndeplinit. Dar continuăm discuțiile pe întreaga problematică din Sănătate.

– Absorbția fondurilor europene a fost una cât de poate de bună (absorbție de 90% pe fonduri de coeziune). Nu atât de buna ca în 2022 (anul trecut am crescut absorbția cu 20%). Economia va putea supraviețui și își va putea menține trendul de creștere doar printr-o absorbție cât mai bună a fondurilor europene, iar menținerea unui buget mare pentru investiții este obligatoriu pentru noi, PNL. Ca atare, vă rog să avem cu toții în vedere, și miniștrii, și responsabilii din administrația locală, insistența pe absorbția banilor din PNRR.

UPDATE 11:39

Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a fost numit președinte interimar al PNL București, potrivit unor surse liberale.

––––––––––––––––––––––

Luni sunt programate ședințe ale Biroului Politic Național al PNL și ale coaliției PSD-PNL, potrivit anunțurilor celor două partide. Întâlnirile dintre cele două partide vin pe fondul tensiunilor privind legea pensiilor, promovată de PSD și despre care PNL susține că nu ar avea surse de finanțare.

Nu toți PSD-iștii vor majorarea pensiilor. Cine se opune

Nu toți social-democrații sunt de acord cu Legea pensiilor, adoptată în regim de urgență de Senat. Deși Marcel Ciolacu a lăsat să se înțeleagă că toți social-democrații vorbesc pe o voce și nu ies din linia partidului, iată că un senator a votat împotriva proiectului cu care liderul PSD și-a făcut mult PR în aceste zile.

Este vorba despre senatorul PSD de Hunedoara, Resmeriță Cornel-Cristian, care a fost printre cei care au votat împotrivă. De altfel, potrivit unor surse social-democrate, sunt mai mulți în interiorul partidului care se opun majorării pensiilor din aceleași motive pentru care analiștii economici au atras atenția.

Senatul a votat marți, proiectul legii pensiilor propus de Guvern, într-o dezbatere maraton. 

Amintim că Senatul a adoptat, luni, cu 81 de voturi pentru, 12 împotrivă și 8 abţineri, proiectul de lege al Guvernului privind sistemul public de pensii, fără ca impactul bugetar să fie prevăzut în proiect, cum obligă legea finanțelor publice, și fără a fi făcută publică sursa de finanțare a majorărilor.

Proiectul va merge la Camera Deputaţilor, for decizional.

Proiectul adoptat marți de Senat prevede creşteri etapizate ale punctului de pensie până în anul 2021, astfel:

2019 – 1.265 de lei,

2020 – 1.775 de lei,

2021 – 1.875 de lei.

Din anul 2022, valoarea punctului de referinţă se va indexa anual cu rata inflaţiei şi 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat.

Punctul de pensie va ajunge la 45% din valoarea salariului mediu brut pe economie, fără a lua însă în calcul întoarcerea sarcinii fiscale, în conformitate cu legislaţia fiscală în vigoare la data adoptării programului de guvernare, scrie News.ro.

În proiectul de lege se precizează că nicio pensie în plată nu va scădea. În cazul în care, în urma recalculării, va rezulta o sumă mai mică decât cea aflată deja în plată, atunci se va menţine suma în plată.

În proiectul noii legi se menţine contractul de asigurare facultativă, care suferă, totuşi, câteva modificări. Astfel, dacă în actuala lege se poate plăti doar pentru cinci ani consecutivi retroactivi, pe viitor, persoana îşi va putea alege perioade diferite necontributive ca să totalizeze 5 ani. Plata se va putea face în rate, dar nu mai târziu de 1 an de la încheierea contractului. În cazul neplăţii integrale, se va lua în calcul suma parţial achitată.

Printre noutăţile proiectului se află introducerea masteratului şi a doctoratului ca perioade necontributive asimilate stagiului de cotizare, care se adaugă facultăţii, stagiului militar, pensiei de invaliditate, concediului medical, celui pentru creşterea copilului, şomajului indemnizat, deportării, prizonieratului şi detenţiei politice, prevăzute de legislaţia în vigoare.

Condiţia pentru asimilarea perioadei necontributive este ca stagiul minim de cotizare să fie de 15 ani. Pentru fiecare an de perioadă asimilată se acordă câte 0,25 puncte.

Proiectul legii pensiilor – dezbătut luni de Camera Deputaţilor

 

Proiectul legii pensiilor va intra luni în dezbaterea Comisiei pentru muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor, după cum a decis săptămâna trecută Biroul permanent al forului legislativ.

Deputaţii Comisiei pentru muncă se vor reuni în şedinţă luni, 20 noiembrie, de la ora 11,00.

Termenul de depunere a amendamentelor este 17 noiembrie, iar termenul de depunere a raportului este data de 20 noiembrie, acesta urmând să fie dezbătut şi în şedinţa de plen.

 

Autor

  • Marinela Anghelus

    Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: