Skip to content
Juridic Politică

Șefa CSM, după discuțiile cu Iohannis: Dezbaterea propusă nu rezolvă problemele justiției

stirileprotv.ro

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Lia Savonea, respinge orice asociere a imaginii justiţiei cu activitatea politică, poziţie pe care şi-o exprimă în urma întâlnirii avute, miercuri, cu preşedintele Klaus Iohannis.

„Dezbaterea propusă pentru ziua de ieri nu rezolvă problemele justiţiei, care sunt complexe, recurente şi constante în timp, iar cadrul în care întâlnirea a avut loc nu era cel menit să realizeze acest deziderat, ci dimpotrivă, faţă de momentul ales, respectiv în campanie electorală, există riscul ca justiţia să fie folosită în scop politic. Resping categoric asocierea imaginii justiţiei cu activitatea politică, precum şi orice încercare de a fi utilizate nevoile justiţiei în scop politic”, arată Lia Savonea într-un comunicat postat joi pe site-ul CSM, citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, temeiul invitaţiei preşedintelui României a vizat „modificările recente şi succesive aduse legilor justiţiei, ce au generat reacţii atât în plan intern, cât şi european”, iar în deschiderea întâlnirii şeful statului a precizat că acţionează ca mediator la această dezbatere.

Savonea precizează că prevederea care arată că „preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului” ar fi determinat o altă configurare a cadrului întâlnirii, şi nu doar între instituţiile din cadrul autorităţii judecătoreşti, asociaţiile profesionale ale magistraţilor şi ONG-uri.

„Procedând în această modalitate, sunt subminate autoritatea şi rolul constituţional al Consiliului Superior al Magistraturii, organism ce reprezintă cadrul legitim de dezbatere a problemelor şi nevoilor justiţiei de către reprezentanţii magistraţilor, cu participarea asociaţiilor profesionale ale magistraţilor ori a magistraţilor în mod individual”, se arată în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *