Peste 15.000 de descărcări ale aplicaţiei de identitate digitală ROeID, realizate din magazinele Apple App Store şi Google Play Store, au fost înregistrate până în prezent, a anunţat, miercuri, Dragoş-Cristian Vlad, preşedintele Autorităţii pentru Digitalizarea României (ADR), la conferinţa de prezentare a rezultatelor proiectului „Platformă Software Centralizată pentru Identificare Digitală – PSCID”.
„Astăzi marcăm un moment istoric pentru România. Livrabilul proiectului PSCID este aplicaţia mobilă ROeID, pe care am lansat-o împreună cu Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării încă din luna mai, într-o versiune beta de testare cu publicul. Am înregistrat deja peste 15.000 de descărcări în magazinele de aplicaţii Apple App Store şi Google Play Store. Practic, 15.000 de români au acum identitate digitală, la cele mai înalte standarde de siguranţă şi funcţionalitate. Construirea identităţii digitale a românilor este un pas esenţial în debirocratizarea instituţiilor publice şi simplificarea vieţii românilor. Cetăţenii vor putea, prin această aplicaţie, să acceseze cu o singură autentificare serviciile publice electronice ale statului român. Transformarea digitală a administraţiei publice centrale nu mai poate fi oprită. ROeID este a doua aplicaţie pentru mobil lansată de ADR anul acesta, după aplicaţia mobilă Ghişeul.ro, iar cele două aplicaţii sunt deja interconectate”, a subliniat Vlad.
Platforma Software Centralizată pentru Identificare Digitală (PSCID) asigură poarta de acces şi primul punct de securizare a serviciilor electronice de eGuvernare.
Potrivit ADR, prin implementarea PSCID sunt generate modalităţi mai puternice şi mai sigure de autentificare electronică pentru accesarea şi utilizarea serviciilor publice electronice şi de gestionare unitară şi centralizată a identităţilor electronice ale cetăţenilor, credenţialelor acestora şi provizionarea identităţilor în sistemele ţintă care oferă servicii electronice.
La sfârşitul lunii mai 2023, Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării anunţa lansarea aplicaţiei RoeID care permite folosirea unui singur set de credenţiale în raport cu platformele online furnizate de statul român.
Aplicaţia se interconectează cu platforma ghişeul.ro şi poate fi folosită inclusiv de către românii din diaspora. Proiectul este finanţat cu fonduri europene în valoare de 20 de milioane de euro.
ROeID este un instrument de bază în digitalizarea tuturor serviciilor publice şi oferă o modalitate nouă de gestionare a conturilor pentru serviciile publice, toate serviciile digitale fiind accesibile printr-un singur „login”. În acest fel, aplicaţia asigură identitatea digitală a tuturor cetăţenilor României, facilitându-le autentificarea în toate platformele digitale pe care statul român le administrează, dar şi conectarea la alte platforme digitale guvernamentale din întreaga Uniune Europeană (UE).
Identitatea digitală ar urma să fie pusă şi la dispoziţia mediului privat, iar un client se va putea identifica în raport cu o bancă prin această soluţie fără să trebuiască să meargă, în persoană, odată la câţiva ani, ca un funcţionar să îi verifice cartea de identitate.
Autoritatea pentru Digitalizarea României a organizat, miercuri, conferinţa de prezentare a rezultatelor proiectului intitulat „Platformă Software Centralizată pentru Identificare Digitală – PSCID”.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News