Skip to content
Societate

Șeful ANPC, redus la tăcere de SPP-iști după ce ar fi făcut scandal în hotelul unde era prezent premierul Nicolae Ciucă

news.ro

Horia Constantinescu, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, a luat la verificat, în aceste zile, zona Brașov. Constantinescu și echipa sa au închis o unitate a gigantului Auchan.

Nimic anormal până aici, însă șeful ANPC ar fi făcut scandal în bucătăria Hotelului Piatra Mare din Poiana Brașov, „aruncând cu mâncare”, după cum susține Informaţia Braşovului, potrivit bugetul.ro.

La Hotelul Piatra Mare au fost prezenți liberalii în aceste zile, în frunte cu premierul Nicolae Ciucă, acolo unde Consiliul Național al PNL și-a ales conducerea.

Potrivit jurnaliștilor brașoveni, în momentul în care Horia Constantinescu ar fi făcut scandal în bucătăria hotelului, angajații SPP, care îi asigură paza premierului, i-ar fi cerut să înceteze cu gălăgia.

Informatiabrasovului.ro precizează că șeful ANPC a fost, astfel, nevoit să se calmeze.

Vineri, Consiliul Național al PNL l-a ales pe Dan Motreanu în funcţia de prim-vicepreşedinte în domeniul strategiilor politice.

De asemenea, ministrul de Interne, Lucian Bode, a fost instalat drept secretar general al PNL, iar senatorul Virgil Guran a fost ales vicepreşedinte în domeniul apărării şi siguranţei naţionale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *