Șeful Armatei române, generalul Gheorghiță Vlad, afirmă într-un interviu pentru Europa Liberă că legea privind pregătirea populației pentru apărare ar trebui modificată, astfel încât românii să fie instruiți și pregătiți în cazul unui război.
El spune că există un proiect de lege în acest sens, depus la Parlament, și speră ca acesta să fie adoptat anul acesta. Mesajul generalului Vlad este similar cu apelurile recente lansate de ministrul suedez al apărării civile sau de șeful Comitetului Militar NATO, care au avertizat despre necesitatea de pregătire a populației civile în caz de război.
„Federația Rusă a devenit o problemă pentru ordinea mondială, pentru democrație. În fapt, este un război al Rusiei cu lumea democrată. Nu este un război cu Ucraina. Da, populația României, la fel ca întreaga populație din Uniunea Europeană, din Europa, trebuie să se îngrijoreze și trebuie să adoptăm măsurile corespunzătoare pentru a fi pregătiți. Eu, personal, nu neapărat ca militar, consider că Federația Rusă nu se va opri aici. Dacă va câștiga în Ucraina, principala țintă va fi Republica Moldova. Vom asista la tensiuni în Balcanii de Vest. Sunt mai mult decât convins că politica președintelui Putin va escalada în perioada imediat următoare”, a declarat șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, într-un interviu pentru Europa Liberă.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News