Skip to content
Societate

Șeful ASF: Guvernul pregătește o ordonanță pentru ca șoferii să-și deconteze daunele de la firma de asigurări unde au încheiat propriul RCA

Facebook

Șoferii își vor putea deconta daunele de la firma de asigurări unde au încheiat propria poliță RCA în perioada următoare, iar guvernul pregătește, la inițiativa ASF, o ordonanță de urgență în acest sens, a declarat Nicu Marcu, președintele Autorității de Supraveghere Financiară.

El a arătat ca această procedură, numită decontare directă, exista și pana acum, dar era opțională, însă, odată cu schimbarea legislației, acest lucru va deveni obligatoriu pentru întreaga piață.

Astfel, șoferii își vor putea deconta imediat dauna, iar companiile de asigurări vor rezolva mai departe problema între ele, susține Marcu, într-un interviu pentru Agerpres.

„Totodata, firmele de asigurări care au cote mari de piață vor fi obligate să vină cu lichiditate în plus, pentru a demonstra că pot susține un portofoliu mare de clienți”, a mai precizat șeful ASF.

Am acționat pe mai multe paliere. Unul dintre ele: este clar că trebuie să tratezi cu celeritate petițiile care vin spre autoritate, dar în același timp ne interesează cauza. Pentru cauză am acționat pe mai multe paliere.

Unul dintre ele este urgentarea aprobării legislației cu privire la decontarea directă. Și în sensul acesta știm foarte bine că este în Parlament de o bună perioadă de timp o lege care reglementează acest lucru, dar încă n-a fost aprobată, încă e la comisii, de mult timp. Și în discuția mea cu fostul ministru al Finanțelor, actualul premier, am agreat să-i dăm drumul și pe procedură executivă.

Să înceapă o avizare și o aprobare prin Ordonanța de Urgență. Ce ar putea să rezolve acest lucru, această Ordonanță de Urgență? Decontarea directă înseamnă că asiguratul poate să își încaseze banii de la firma la care s-a asigurat„, afirma Marcu.

În prezent nu se aplică?

Nicu Marcu: „Se aplică, dar este opțional. Există opțiunea asta”.

În caz de accident ce se va întâmpla?

Nicu Marcu: „Firma care v-a asigurat trebuie să vă deconteze dauna”.

Ce aduce nou Ordonanța?

Nicu Marcu: „Ordonanța spune clar că decontarea daunelor se va face clar de firma unde v-ați asigurat. Și atunci s-a închis. Și firmele de asigurări se vor deconta între ele. Deci nu o să mai fie chestiunea că dumneavoastră care aveți o daună de la un alt șofer de autovehicul să luați asigurarea respectivului și așa mai departe.Consumatorul va fi, să zicem, mulțumit, în sensul că își decontează imediat dauna și companiile de asigurări se decontează între ele”.

Nu se mai încheie acea constatare amiabilă?

Nicu Marcu: „Astea sunt niște proceduri care urmează. Pe noi ce ne interesează e că decontarea daunei se face de către compania la care m-am asigurat. Și atunci fiecare asigurat știe că își ia asigurarea la companiile la care crede el că e mai bine pentru el”.

Toate polițele RCA vor fi așa?

Nicu Marcu: „Exact”.

De cand se va intampla asta?

Nicu Marcu: „Probabil într-un timp relativ scurt, zic eu. În continuare o să luăm legatura cu cei de la Guvern ca să parcurga circuitul cât mai repede. Cu cât mai repede se aprobă aceasta Ordonanța de Urgență, cu atât mai repede se rezolva situația în piață. Pentru că nu putem să reducem toate cele 3 piețe pe care noi le reglementăm și le supraveghem numai la un singur produs din zona asigurărilor, acest produs care e un produs social: RCA. Chestiunea este că toate disensiunile în piața asigurărilor s-au redus la acest produs și lucrul acesta nu este în regulă”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *