Skip to content
Hunedoara Știri locale

Şeful CJ Hunedoara: În județ au fost schimbaţi 40 de directori de şcoli, ca urmare a deciziei politice a PNL, un partid care a acuzat PSD de numiri politice

news.ro

Preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Laurenţiu Nistor, afirmă că în judeţ au fost schimbaţi 40 de directori de şcoli, „ca urmare a deciziei politice a PNL”.

„Un partid care a susţinut depolitizarea administraţiei publice, un partid care a acuzat PSD de numiri politice, dar care în prima lună de guvernare face exact ceea ce pretindea ca fiind impostură„, susţine el.

" "
" "

Nistor atrage atenţia asupra unor nereguli şi adaugă că aceste modificări pot avea consecinţe nedorite pentru elevi şi pentru dascăli.

În judeţul Hunedoara, au fost schimbaţi 40 de directori de şcoli, ca urmare a deciziei politice a PNL.

Un partid care a susţinut depolitizarea administraţiei publice, un partid care a acuzat PSD de numiri politice, dar care în prima lună de guvernare face exact ceea ce pretindea ca fiind impostură.

Rezultatul deciziilor dumneavoastră îi va afecta în mod direct pe elevi, dar şi pe profesori. Dincolo de impostura de care daţi dovadă, vă precizez doar câteva dintre reglementările care nu au fost respectate”, îşi începe preşedintele CJ Hunedoara, Laurenţiu Nistor, scrisoarea deschisă adresată ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, şi inspectorului şcolar general Ilie Pârvan.

El arată că procedura elaborată la nivelul judeţului Hunedoara, semnată şi publicată, devenind astfel act administrativ cu caracter obligatoriu şi care produce efecte juridice, prevede că postul va fi ocupat de cel care are cel mai bun punctaj.

„Comisia constituită la nivelul Inspectoratului Judeţean Hunedoara nu a făcut dovada că a respectat această prevedere din procedura operaţională, deoarece lista care cuprinde rezultatele selecţiei precizează doar codul candidaţilor cărora le-a fost aprobată detaşarea, fără afişarea punctajului obţinut de niciunul dintre candidaţi. Practic, nu v-aţi respectat propria procedură„, afirmă Laurenţiu Nistor.

El susţine că „procedura operaţională nu oferă candidaţilor posibilitatea de a contesta punctajele obţinute, având în vedere că vorbim de un concurs de evaluare a dosarelor şi conform grilei de evaluare se notează atât CV-ul cât şi scrisoarea de intenţie a fiecărui candidat.

Având în vedere aceste aspecte, cum puteţi dovedi că evaluarea dosarelor s-a realizat corect şi transparent?”.

Şeful CJ Hunedoara afirmă şi că, fiind mijlocul anului şcolar, aceste modificări pot produce efecte nedorite, cu consecinţe negative atât pentru elevi, cât şi pentru unele cadre didactice.

Mai exact, vor avea loc modificări în încadrări, iar schimbarea cadrului didactic în apropierea evaluărilor nu este recomandată, chestiune lesne de înţeles de către oricine.

Totodată, există riscul ca profesoii care au ocupat până acum aceste catedre rezervate să rămână fără normă didactică„, spune el.

„De asemenea, vă aduc la cunoştinţă că există candidaţi care nu îndeplinesc condiţiile minime de ocupare a unei funcţii de conducere, mai exact nu fac parte din Corpul Naţional de Experţi în Management Educaţional sau alţii nu se încadrează în prevederile punctul III, litera d, din procedură, referitor la calificativul maxim în ultimii patru ani şcolari.

În final, vă menţionez că toţi directorii schimbaţi zilele acestea au promovat un concurs în urmă cu patru ani şi majoritatea au avut rezultate remarcabile în activitatea managerială, fapt ce poate fi dovedit de către fiecare director în parte.

Am convingerea că veţi verifica problemele grave semnalate, pentru că dincolo de politică, trebuie să aveţi luciditatea şi conştiinţa să realizaţi că aici primează interesul superior al elevilor, educaţia lor şi respectul faţă de cadrele didactice.

Ca să nu mai amintim faptul că ne aflăm într-o situaţie cu totul specială, în care elevii noştri învaţă online de aproape un an”, susţine Laurenţiu Nistor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *