Şeful Casei Naţionale de Pensii, Daniel Baciu, a declarat sâmbătă că colegii lui lucrează în ture, şi sâmbăta şi duminica, astfel încât tipărirea celor 5 milioane de taloane de pensii să nu aibă nicio întârziere, iar în ianuarie oamenii să îşi primească pensiile majorate cu 13,8%. El a menţionat că, pe noua lege a pensiilor, vor recalcula practic toate pensiile aflate în plată, iar pensionarii vor primi pensiile recalculate, începând cu luna septembrie.
Şeful Casei de Pensii a declarat la Antena 3 că nu există întârzieri în tipărirea taloanelor pentru pensiile din luna ianuarie, care vor fi majorate cu 13,8%.
”Nu există această posibilitate, pentru că în momentul acesta, colegii mei lucrează, se lucrează în ture, şi sâmbăta şi duminica, astfel încât acest proces de tipărire a celor 5 milioane de taloane de pensii să nu aibă absolut nicio întârziere şi să fie predate în timp util colegilor de la Poştă, astfel încât, în prima zi lucrătoare din luna ianuarie, oamenii deja să îşi primească pensiile majorate cu 13,8%”, a spus Daniel Baciu.
Baciu a precizat că ajutoarele financiare pentru cei cu pensii mici nu se vor mai da, pentru că a intrat în vigoare legea 360/2023, unele din articole din noua lege a pensiilor intrând în vigoare chiar de la 1 ianuarie 2024. ”Chiar şi acest mecanism de indexare cu 13,8% este prevăzut în noua lege a pensiilor, deci vor beneficia de majorarea punctului de pensie cu 13,8% toţi pensionarii sistemului public, vorbim de aproximativ 5 milioane de pensionari, iar cu 1 septembrie, vom recalcula practic toate pensiile aflate în plată, oamenii vor primi pensiile recalculate, începând cu luna septembrie”, a arătat el.
”Avem un grafic foarte clar, este foarte strâns, ştim ce avem de făcut, suntem în acel grafic, nu avem întârzieri, astfel încât colegii mei, noi, împreună, la Casa Naţională de Pensii, lucrăm la elaborarea normelor de aplicare a legii 360/2023, sperăm ca până la finalul anului să oferim un draft al acestor norme. Odată ce avem şi normele publicate în Monitorul Oficial, ulterior, putem să contractăm acel soft de recalculare a tuturor pensiilor, pe noua formulă de calcul, care este fundamental diferită de actuala formulă de calcul, astfel încât în septembrie să primească deja pensiile recalculate. Noi, anterior lunii septembrie, deja vrem să emitem şi deciziile de pensionare cu noile valori ale pensiilor, oamenii trebuie să ştie în septembrie ce pensie vor primi”, a mai anunţat şeful Casei Naţionale de Pensii.
Baciu a menţionat că ”există un principiu în sistemul public de pensii, şi anume că rămâne în plată pensia cea mai avantajoasă”.
”Dacă pensia recalculată este la un nivel inferior, rămânem la pensia în plată, deci nicio pensie nu va scădea, vor beneficia doar de măriri de pensii cei care au ieşit în nişte condiţii mai dezavantajoase de-a lungul timpului, şi practic noi corectăm aceste inechităţi”, a menţionat Baciu.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News