Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell a avertizat sâmbătă cu privire la o posibilă ofensivă a armatei israeliene în Rafah, în sudul Fâşiei Gazei, care ar echivala cu „o catastrofă umanitară de nedescris”, informează AFP.
„Transmit avertismentului mai multor state membre ale UE, conform căruia o ofensivă israeliană asupra Rafah ar duce la o catastrofă umanitară de nedescris şi la tensiuni grave cu Egiptul”, a spus Josep Borrell într-un mesaj pe contul său X.
„Reluarea negocierilor pentru eliberarea ostaticilor şi suspendarea ostilităţilor este singura modalitate de a evita un masacru”, a adăugat el.
Comunitatea internaţională este îngrijorată după ce premierul israelian Benjamin Netanyahu a ordonat armatei să pregătească o ofensivă asupra Rafah, ultimul refugiu al palestinienilor strămutaţi de război din restul Fâşiei Gaza.
La Washington, oficiali americani au declarat că nu au văzut pregătiri care să sugereze o „ofensivă majoră” sau „iminentă”, avertizând în acelaşi timp asupra unui „dezastru” şi temându-se de un scenariu similar celui care s-a desfăşurat în nordul Fâşiei Gaza.
Hamas a avertizat sâmbătă că o ofensivă asupra Rafah ar putea provoca „zeci de mii de morţi şi răniţi”.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News