Șeful diplomației franceze: Civilizația europeană nu va dispărea, dar organizarea politică europeană e în pericol

Sursa foto: Pinterest

Organizarea politică europeană „este astăzi în pericol”, a declarat vineri șeful diplomației franceze, Jean-Noel Barrot, în discursul său anual susținut în fața ambasadorilor Franței, informează Agerpres și AFP.

„Nu, civilizația europeană nu va dispărea. Însă da, organizarea noastră politică este astăzi în pericol, în pofida stabilității sale atât de prețioase într-o lume imprevizibilă, în pofida imenselor sale bogății științifice, tehnologice, culturale și financiare”, a afirmat ministrul francez.

Potrivit strategiei de securitate națională publicate în decembrie, SUA consideră că declinul economic al Europei „este eclipsat de perspectiva reală și mai sumbră a unei dispariții civilizaționale”.

„Nu, Europa nu este pe marginea dispariției civilizaționale, iar vocile infatuate care pretind aceasta ar face mai bine să fie atenți la propria dispariție”, a replicat Barrot.

În opinia sa, Uniunea Europeană se confruntă cu amenințări „din exterior, de la adversari care încearcă să destrame legăturile de solidaritate ce ne unesc” și „din interior, de oboseala democratică”.

„Să fim lucizi, nimic nu ne garantează astăzi că în zece ani încă vom trăi în cadrul Uniunii Europene așa cum o cunoaștem noi astăzi”, a avertizat ministrul francez.

Despre relația cu Statele Unite, el a spus că SUA sunt „un aliat cu care noi nu suntem mereu aliniați”.

„În câteva luni, noua administrație americană a decis, și acesta este dreptul său, să regândească legăturile care ne unesc. Este de asemenea dreptul nostru să spunem nu unui aliat istoric, oricât de istoric ar fi el, atunci când propunerea lui nu este acceptabilă și atunci când trebuie să spunem nu”, a mai subliniat Jean-Noel Barrot.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: