Șeful DNA: De ce au fost deschise 2 dosare penale după exploziile de la Crevedia

Două persoane au murit, iar alte 56 au fost rănite în urma exploziilor de la stația GPL din Crevedia care nu ar fi avut autorizație din anul 2020. Un cumul de factori negativi a dus, într-un final, la o tragedie, iar ancheta se află în plină desfășurare pentru a fi stabilite nu numai circumstanțele în care s-au produs exploziile, ci și pentru a fi descoperiți vinovații din întregul „lanț al slăbiciunilor”, arată Gândul.ro.

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a anunțat că au fost deschise două dosare de urmărire penală în acest caz, premierul Marcel Ciolacu a declarat că toți vinovații vor suporta rigorile legii, iar Raed Arafat – șeful Departamentului pentru Situații de Urgență – a spus că „nu a fost respectată legislația, nu au fost respectate condițiile”, iar Procuratura „trebuie să verifice”.

  • 12 pacienți în stare gravă au fost transferați la spitale din străinătate
  • 3 pacienți se află în stare critică, la Spitalul Clinic de Urgență București și la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar Arseni” București
  • 29 de pacienți se află în stare medie sau ușoară
  • 12 pacienți au fost externați
  • Raed Arafat a anunțat că România a închis solicitarea de urgență la Protecția Civilă Europeană, după exploziile de la Crevedia și nu vor mai fi transferați pacienți în străinătate.

Polițiștii de la IPJ Dâmbovița au transmis, prin intermediul unui cominicat de presă, că – în ultimii trei ani – nu au primit sesizări, petiții sau informări de la localnici sau de la instituții în legătură cu eventuale nereguli de la stația GPL care a sărit în aer la Crevedia, dar fiul celor doi soți decedați în urma exploziilor a susținut că adevărul este cu totul altul.

La solicitarea Gândul, Marius Ionuț Voineag, procurorul-șef al DNA, a explicat, în exclusivitate, motivele pentru care sunt deschise, în acest moment, două dosare de urmărire penală.

„Primul dosar a fost deschis cu privire la activitatea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), în legătură cu verificările și controlul efectuat de către cei de la inspectorat, în anul 2020, la stația GPL din Crevedia. Fiind vorba de militari, dosarul va fi instrumentat de Secția Militară din DNA.

Al doilea dosar vizează civilii. Este vorba despre funcționari din UAT-urile de la Dâmbovița. Duminică, 27 august, s-a dispus – prin ordonanță – ridicarea de documente de la aceste instituții”, a precizat șeful DNA, în exclsuivitate pentru sursa citată.

Citiți întreaga știre pe Gândul.ro

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: