Skip to content
Politică

Șeful grupului PSD din Camera Deputaților, condamnat pentru conflict de interese

" "

Liderul grupului PSD din Camera Deputaților a fost condamnat marţi de judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la plata unei amenzi penale de 2.000 de lei, pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, el fiind acuzat că şi-a angajat nelegal fiica la biroul său parlamentar, transmite Agerpres.

Deputatul PSD de Ialomiţa Marian Neacşu a fost trimis în judecată în decembrie 2013 de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sub acuzaţia de conflict de interese, ancheta fiind deschisă în urma unei sesizări depusă de Agenţia Naţională de Integritate. Decizia nu este definitivă.

" "

Potrivit procurorilor Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul PÎCCJ, Marian Neacşu, în calitate de deputat, a formulat cererea de angajare a fiicei sale, Cristina Monica Neacşu, în cadrul biroului său parlamentar şi apoi a avizat contractul de muncă pe perioadă determinată (iulie 2009 – decembrie 2012) în baza căruia s-a realizat în mod direct un folos material pentru aceasta.

 

" "
" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *