Şeful Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Cluj și un inspector rutier, reținuți de DNA Cluj

FACEBOOK/DNA
Sursa foto: FACEBOOK / DNA

Şeful Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) Cluj, Bogdan Ştedan Durlea, a fost reţinut de procurorii DNA Cluj pentru mai multe infracţiuni, între care luare de mită şi abuz în serviciu, în dosarul în care au avut loc percheziţii în mai multe judeţe. 

Totodată, a fost reţinut un inspector de trafic rutier din cadrul instituţiei.

Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, miercuri, că procurorii Serviciului teritorial Cluj au dispus efectuarea urmăririi penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu 4 octombrie, a suspecţilor: 

Bogdan Ştefan Durlea, inspector şef teritorial în cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR), pentru luare de mită, abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată, 

şi Florin Mihai Zehan, inspector de trafic rutier în cadrul Inspectoratului Teritorial Cluj, pentru luare de mită, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: