PSnews

Ultima Oră

Șeful lui Portocală a ieșit la rampă. Lucian Onea acuză un șantaj asupra DNA

adevarul.ro

Șeful magistratului suspendat Mircea Negulescu „Portocală” a ieșit la rampă. Lucian Onea (procurorul-șef al DNA Ploiești) acuză un șantaj asupra Direcției Naționale Anticorupție ce durează de circa două luni.

Lucian Onea a declarat luni intr-o conferinta de presa ca „niciodata nu au fost falsificate probe in dosare”, sustinand ca Vlad Cosma si apropiatii acestuia exercita „de aproximativ doua luni” un santaj asupra procurorilor pentru a influenta instanta in procesul de coruptie in care e judecat, scrie Hotnews.ro.

Onea a susținut că DNA Ploiești a „respectat întotdeauna legea” în toate cauzele instrumentate și că „nu au existat niciodata metode ilegale de investigare si nici intelegeri ilicite sau neloiale cu inculpatii”.

„Niciodata nu au fost falsificate probe in dosare. Sunt sustineri facute de inculpati in dosarele in care sunt cercetati. Nu e prima data cand se intampla asa ceva. Am avut controale de la IJ si CSM – s-a demonstrat contrariul. E de datoria noastra de procurori sa stabilim adevarul”, a adăugat Lucian Onea.

El s-a plâns de faptul că există un „șantaj” asupra DNA, fiind „o situatie care dureaza de aproximativ 2 luni”.

„Exista un dosar inregistrat in noiembrie 2017. Am fost avertizati de persoane din anturajul familiei Cosma ca vom fi acuzati in media. Nu am cedat si nu vom ceda”, a completat Onea.

Partea cea mai interesantă din declarația lui Lucian Onea a fost aceea în care magistratul a afirmat că discuțiile prezentate duminică seară de Antena 3, „daca sunt autentice, nu sunt din perioada in care lucra (Mircea Negulescu – n.r.) la DNA Ploiesti”.

Același Onea a dat asigurări că nu demisionează.

„Am auzit zvonul ca imi dau demisia. Indiferent de metodele folosite, intimidari, santaj, nu o sa cedam presiunilor, chiar daca presiunile sunt tot mai agresive”, a punctat procurorul.

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Dudikoff

    12 februarie 2018, 15:40 la 15:40

    Alt mincinos pervers !!!!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi