Skip to content
Politică

Șeful Poliției Locale Iași, adus la DNA în dosarul edilului ieșean

Șeful Poliției Locale din Iași a fost adus, joi, la sediul Direcției Naționale Anticorupție, unde urmează să fie audiat în dosarul primarului din Iași, Gheorghe Nechita.

Potrivit procurorilor, primarul folosea serviciile de filaj ale Poliției Locale în scop personal, punându-i pe polițiști să urmărească oameni de la care primarul voia să obțină informații.

Gheorghe Nichita, a fost ridicat, joi după-amiază, de procurorii DNA, în urma percheziţiilor făcute la locuinţa sa, dar şi la sediul primăriei şi la Poliţia Locală, într-un dosar privind fapte de corupţie care ar fi fost comise în acest an.

În acest caz, este vorba despre suspiciuni de corupție, despre afaceri ilegale pe care edilul din Iași le-ar fi desfășurat în colaborare cu Poliția din Iași. Faptele de corupție și cele asimilate celor de corupție au avut loc de la începutul acestui an până în prezent.

Conform unor surse citate de B1 TV, edilul din Iași le cerea polițiștilor să urmărească niște persoane și cerea informații pe care le folosea în interes personal.

Acesta s-ar fi folosit de conducerea Poliției locale din oraș, de funcționari pentru a obține informații confidențiale nedestinate publicității. Primarul ar fi făcut acte de spionaj pe banii statului, spun anchetatorii. Prin baza poliției locale, erau verificate anumite date precum numărul de înmatriculare a unor mașini. Astfel, toată poliția locală ar fi ajutat edilul, spun surse judiciare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *