Skip to content
Societate

Șeful Poștei Române confirmă: sute de angajați vor fi concediați. ”Vorbim despre oameni cu un venit de aproximativ 5.500-6.000 de lei”

Inquam Photos / Octav Ganea
" "

Poșta Română vrea să-și reducă numărul de angajați. Ar putea pleca acasă 21% din angajatii TESA din sediul central și 13% din personalul administrativ din teritoriu.

Directorul general al Poștei, Horia Grigorescu, a declarat, pentru Digi24.ro, că aproape 300 de angajați ar putea părăsi compania, atât prin plecări voluntare, cât și prin concedieri colective. Aceștia ar urma să primească până la 12 salarii compensatorii. În urma unei astfel de măsuri, Poșta Română își va reduce cheltuielile de personal cu 18 milioane de lei.

" "
" "

”Colegii mei au primit sarcina de a analiza activitatea colegilor din subordine și modul în care este organizată și structurată activitatea acestor departamente, servicii, birouri, astfel încât să ajungem la optimizarea numărului de personal care este implicat exclusiv în activitatea administrativă, în zona TESA.

Nu vorbim despre zona operațională, nu vorbim despre factorii poștali, nu vorbim despre oficiante, nu vorbim despre oamenii care sunt zi de zi pe stradă și care sunt cei care generează veniturile acestei companii”, a declarat directorul general al companiei.

Ar urma să fie desființate 21% din posturile din aparatul TESA de la nivel central și 13% din posturile din aparatul administrativ din teritoriu. În total, 300 de oameni ar putea pleca acasă.

”Vorbim despre oameni cu un venit mediu brut de aproximativ 5.500-6.000 de lei. Asta se transpune într-o reducere de aproximativ 18 milioane de lei a cheltuielilor pe partea salarială.

Efectele implementării acestei măsuri se vor resimți cu precădere în 2022”, a declarat directorul general al Poștei, pentru Digi24.ro.

”Acolo unde există sau servicii care nu-și au rostul sau unde putem să eficientizăm activitatea puteam să vorbim inclusiv despre reducerea unor posturi de conducere. Vrem un aparat administrativ cât mai suplu.”, a adăugat acesta.

Poșta Română, unul dintre cei mai mari angajatori locali, cu peste 25.000 de salariați, va disponibiliza în cursul acestui an cel puțin 21% din personalul funcțional-administrativ și cel de conducere.

Șeful companiei, Horia Grigorescu, a transmis o informare către toți directorii și le-a cerut, pe fondul necesității optimizării organizatorice, eficientizării activității, dar și al reducerii prestațiilor din ultimii ani, să propună lista posturilor care vor fi desființate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *