Skip to content
Politică

Șeful PPE explică de ce Băsescu și Udrea trebuie să voteze cu Klaus Iohannis

Președintele Partidului Popular European, Joseph Daul, a declarat că, în urma discuțiilor pe care le-a avut cu liderii dreptei în România, consideră că Traian Băsescu și Elena Udrea îl vor vota pe Klaus Iohannis în turul al doilea.

Joseph Daul a precizat că a venit în România pentru a sprijini unitatea dreptei în cel de-al doilea tur de scrutin în jurul lui Klaus Iohannis.

În opinia sa, îndemnul de a vota împotriva lui Victor Ponta (așa cum a declarat candidatul PMP, Elena Udrea), înseamnă un vot în favoarea lui Klaus Iohannis.

„Dacă sunt împotriva lui Ponta, sunt pentru Klaus. Nu există un al treilea candidat. Deci, dacă vrea să voteze împotriva lui Ponta, trebuie să-l voteze pe Klaus. E foarte clar. Poate că e un demers românesc pe care nu-l înţeleg eu încă prea bine. Dar pentru mine, la întâlnirea pe care am avut-o cu doamna Udrea, a fost foarte clar. Ea spus, şi-a luat angajamentul, asta înseamnă că trebuie să-l voteze pe Klaus”, a precizat Joseph Daul într-un interviu acordat  Digi 24.

Șeful Partidului Popular European a susținut și că președintele Traian Băsescu, care anterior a delcarat că nu îl susține pe niciunul dintre cei doi candidați, a dat impresia că îl va vota pe candidatul ACL, Klaus Iohannis.

„În această dimineaţă, da (a lăsat impresia că îl susține – n.r)! Da, el susţine orientarea de centru-dreapta. Dar, şi aici avem acea retorică – aşa cum e şi în Franţa la nivel de partide politice – retorica românească care se aplică şi la nivelul partidelor politice. Dar, trebuie să fim mereu atenţi pentru că, uneori, alegătorii nu mai înţeleg mare lucru şi există riscul să stea acasă şi să nu mai voteze. Aceasta este marea problemă pentru formaţiunile de centru-dreapta”, a mai spus șeful PPE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *