Skip to content
Politică

Șeful Radioului Public NU și-a trecut în declarația de avere un cont baban DOCUMENT

observatorulph.ro

Șeful Radioului Public a uitat să treacă în declarația de avere un cont baban. Vedeți mai jos despre ce este vorba.

Astfel, fostul senator PSD Georgică Severin – numit în primăvară director general interimar al Societății Române de Radiodifuziune (SRR), la propunerea ex-premierului Sorin Grindeanu – a publicat pe site-ul SRR două declarații de avere: una pe 5 mai (disponibilă AICI) și alta pe 9 iunie (disponibilă AICI). După cum vă puteți convinge accesând cele două documente, ele se deosebesc în principal prin secțiunea IV („Active financiare la 31 decembrie 2016”), punctul 1 („Conturi și depozite bancare, fonduri de investiții, forme echivalente de economisire și investire, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depășește 5.000 Euro”).

Concret: prima conține precizarea: „Nu dețin conturi sau depozite bancare care însumate să depășească 5000 euro”, în timp ce a doua vorbește despre un cont deschis în 2007 – așadar, cu 10 (zece) ani înaintea completării documentului – la ING Câmpina și care conținea la 31 decembrie 2016 nu mai puțin de 48.943 de lei, echivalentul a aproape 11.000 de euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *