Purtătorul de cuvânt al Guvernului Mihai Constantin a declarat că Mihai Dodu a fost schimbat din funcţia de şef al Secretariatului de stat pentru problemele revoluţionarilor, după ce Corpul de control al premierului a descoperit abateri la legea protecţiei datelor cu caracter personal.
„Controlul făcut de Corpul de control al prim-ministrului la Secretariatul de stat pentru revoluţionari era programat. Făcea parte din programul anual de control, programat pentru trimestrul IV 2023. El nu a venit ca o consecinţă a unui context actual. Acele concluzii intermediare ale Corpului de control au arătat anumite abateri legislative ale fostei, deja, conduceri a acelui Secretariat de stat, care au fost un temei pentru manifestarea unor prerogative ale premierului de înlocuire. Am avut acces la aceste concluzii intermediare. Pot să vă spun generic doar că este vorba de abateri de la legea protecţiei datelor cu caracter personal. Corpul de control a şi sesizat Autoritatea naţională pentru protecţia datelor cu caracter personal şi urmează concluziile să fie trase în perioada următoare”, a afirmat Mihai Constantin, la finalul şedinţei de joi a Executivului.
Premierul Marcel Ciolacu l-a demis pe Mihai Iulian Dodu din funcţia de secretar de stat al Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945—1989, cel care a iniţiat respingerea cererii prim-ministrului de a fi declarat luptător cu rol determinant în Revoluţia din decembrie 1989. Funcţia va fi preluată de Sever-Romulus Stana.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News