Șeful Spitalului Caracal şi doi foşti directori, acuzați de DNA că au plătit ilegal stimulente din fonduri europene

Facebook / DNA
Sursă foto: Facebook/ DNA

Directorul Spitalului Municipal Caracal a fost pus sub control judiciar sub acuzația de abuz în serviciu și fals intelectual, în legătură cu obținerea ilegală de fonduri europene sub formă de stimulent de risc în timpul pandemiei de Covid, potrivit unui comunicat al Direcției naționale Anticorupție. Alături de el mai sunt cercetați fostul director financiar și fostul director medical ai spitalului, prejudiciul fiind aproape 750.000 de lei, potrivit digi24.

Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu datele de 08 respectiv 13 iunie 2023, a inculpaților:

Dumitru Liviu Radu, la data faptelor manager al Spitalului Municipal Caracal, județul Olt, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:

abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit

abuz în serviciu

fals intelectual, în formă continuată

complicitate, sub forma participației improprii, la folosirea sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei

Marian Mitran, la data faptelor director financiar-contabil în cadrul Spitalului Municipal Caracal, județul Olt, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:

abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit

fals intelectual, în formă continuată

complicitate, sub forma participației improprii, la folosirea sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei

Mihaela Ionescu, la data faptelor director medical în cadrul Spitalului Municipal Caracal, județul Olt, în sarcina căreia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:

fals intelectual, în formă continuată

complicitate, sub forma participației improprii, la folosirea sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

Potrivit procurorilor DNA, directorul și ceilalți doi membri din conducerea spitalului au cerut și primit pe nedrept compensații financiare din fonduri europene pentru condiții riscante de lucru în timpul pandemiei de Covid. „În perioada decembrie 2020 – martie 2021, în contextul aprobării unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, inculpatul Radu Dumitru Liviu împreună cu inculpații Mitran Marian și Ionescu Mihaela, ar fi întreprins mai multe demersuri pentru obținerea în mod ilegal a unor fonduri europene și ulterior au dispus în mod abuziv de sumele obținute cu titlu de stimulent de risc.

În conformitate cu dispozițiile legale, în vigoare în acea perioadă, putea beneficia de stimulentul de risc întreg personalul medical, medico-sanitar şi auxiliar sanitar din cadrul furnizorilor de servicii medicale aflaţi în contract cu casele de asigurări de sănătate, cum este și Spitalul Municipal Caracal, cu condiția ca aceste persoane să fi activat în timpul stării de urgenţă și să fi avut în evidenţă sau sub tratament pacienţi suspecţi sau confirmaţi cu COVID-19, ori dacă persoanele respective au fost confirmate cu COVID-19 în urma activităţii desfăşurate.

Concret, în contextul de mai sus, cei trei inculpați ar fi întocmit și semnat mai multe documente în care ar fi fost inserate date care nu ar fi corespuns realității, pe care ulterior le-au înaintat către Casa Națională de Asigurări de Sănătate în vederea decontării. Aceste demersuri ar fi avut ca urmare obținerea pe nedrept de către Spitalul Municipal Caracal a sumei de 740.000 lei din fonduri europene”, se arată în comunicatul DNA. Aproape jumătate din bani ar fi ajuns apoi ca stimulent de risc la persoane care nu aveau dreptul să le primească, în vreme ce alții, care aveau dreptul la stimulente, nu le-au primit.

„Ulterior, din suma obținută în mod ilegal, inculpații Radu Dumitru Liviu și Mitran Marian ar fi dispus în mod abuziv plata către 136 de persoane a unor stimulente de risc nedatorate, în valoare totală de 326.250 lei. În aceeași perioadă, cu încălcarea prevederilor legale, inculpatul Radu Dumitru Liviu nu ar fi dispus acordarea stimulentelor de risc (în valoare totală 45.000 lei) pentru un număr de 19 persoane îndreptățite să intre în posesia lor”, se mai arată în comunicatul DNA. În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra mai multor bunuri ce aparțin celor trei inculpați.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații trebuie să respecte o serie de obligații, între care:

să nu depășească limita teritorială a țării, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului

să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar

să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta

„Inculpaților li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Inculpaților Radu Dumitru-Liviu, Mitran Marian și Ionescu Mihaela li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală”, potrivit DNA, care mai precizează că „punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: