Skip to content
Politică

Șeful SRI atrage atenția asupra corupției: ”Este o problemă de securitate națională”

Corupţia reprezintă una dintre cauzele principale ale instabilităţii din Ucraina, a declarat marţi directorul Serviciului Român de Informaţii (SRI), George Maior, la conferinţa ‘Regula de aur a bunei guvernanţe şi a luptei împotriva corupţiei: împletirea armonioasă a politicilor şi a acţiunilor de implementare’, organizată de Institutul Aspen România, potrivit agerpres.ro.

‘Aceasta (corupţia – n.r.) este o problemă de securitate naţională. Din păcate, dincolo de motivaţii geopolitice, politice, militare, în ceea ce priveşte dezvoltările din Ucraina, una dintre cauzele principale ale acestei instabilităţi care a generat şi, până la urmă, a dus la căderea unui Guvern a fost legată de acumularea intensivă de corupţie în sistemul politic şi sistemul economic ucrainean, până la punctul în care frustrările din societate s-au repercutat asupra puterii de la acel moment. Iată exemplul elocvent pe care îl vedem cu toţii de modul în care corupţia poate afecta o societate, un stat, interesele strategice naţionale ale unei naţiuni’, a spus Maior. 

Potrivit şefului SRI, drumul României este unul bun în abordarea corupţiei, în special în ceea ce priveşte dezvoltarea instituţiilor capabile să se confrunte cu acest fenomen.

‘Din acest punct de vedere, mă bucur că drumul Romaniei a fost unul bun în abordarea acestui fenomen, mai ales în ceea ce priveşte dezvoltarea instituţiilor capabile să se confrunte cu acest fenomen. Mă refer în special la DNA, mă refer la legislaţia care a fost elaborată în timp, cu toate dificultăţile politice legate de elaborarea acestei legislaţii, mă refer, în sfârşit, la profesionalismul oamenilor care lucrează la aceste instituţii şi care au reuşit prin munca lor să creeze, pe de o parte, autonomia lor în raport de influenţe externe, iar, pe de altă parte, o abordare profesională într-un domeniu extrem de complex şi de complicat din diverse raţiuni’, a subliniat George Maior. 

El a adăugat că opinia SRI, care are o cunoaştere bună a evoluţiilor din societate şi din instituţii pe această dimensiune, este că, într-adevăr, anii care au trecut au marcat progrese substanţiale, care se pot vedea atât în statistici, cât şi din percepţia populaţiei. 

‘Niciodată statisticile nu spun totul despre un asemenea fenomen. Se poate vedea în faptul că, chiar în condiţii de criză economică, bugetul statului a început să fie mai bine consolidat şi chiar în această creştere economică mai bine asigurată, inclusiv prin acţiunile de combatere a corupţiei, de combatere a evaziunii fiscale. Deci, se vede acest aspect şi în economie şi, în general, în percepţia populaţiei despre acest fenomen. Faptul că instituţii precum DNA, SRI au peste 50% încredere la nivelul populaţiei arată nu o acţiune sau alta de branding sau imagologică pur şi simplu, ci efectiv rezultate care sunt percepute ca atare de societate, semn că acest lucru interesează la modul cel mai vital societatea românească’, a spus şeful SRI.

Maior a adăugat că aceste progrese nu trebuie nicidecum idealizate, pentru că mai sunt extrem de multe lucruri de făcut, inclusiv din perspectiva prezervării independenţei şi autonomiei acestor instituţii, inclusiv din dezvoltarea în continuare a legislaţiei, care trebuie să se adapteze la metode tot mai sofisticate de operare din partea celor care sunt pe ‘tărâmul corupţiei’, fie că este vorba despre diverse grupări, fie de indivizi. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *