Skip to content
Societate

Şeful Statului Major al Apărării: Sosirea celor 1.000 de militari americani în România, o măsură defensivă importantă

nato.into

Şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, afirmă că sosirea în ţara noastră a celor 1.000 de militari americani reprezintă „o măsură defensivă importantă, o contribuţie directă a Statelor Unite la consolidarea apărării României, în condiţiile actualului mediu de securitate din regiune”.

Aşa cum s-a anunţat recent de la Pentagon, un contingent de aproximativ 1.000 de militari americani, actualmente staţionat în Germania, dotat cu transportoare blindate Stryker, va fi dislocat temporar în România. Am fost şi suntem în permanentă legătură cu partea americană pentru materializarea redislocării în zilele următoare, ultimele detalii fiind deja în curs de clarificare. Sosirea celor 1.000 de militari, care se vor adăuga efectivelor americane deja prezente pe teritoriul României, reprezintă o măsură defensivă importantă, o contribuţie directă a Statelor Unite la consolidarea apărării României, în condiţiile actualului mediu de securitate din regiunea noastră. În acelaşi timp, este un semnal puternic al solidarităţii şi determinării cu care Alianţa implementează măsuri de întărire a posturii aliate de descurajare şi apărare a oricăror agresiuni pe întreg flancul său estic„, a scris şeful SMAp joi pe pagina sa de Facebook.

El le mulţumeşte omologului său american, generalul Mark A. Milley, „pentru excelenta colaborare în identificarea celor mai potrivite măsuri defensive la nivel aliat de consolidare a flancului estic, în special pentru substanţierea acestei apropiate dislocări”, comandantului suprem al Forţelor Aliate în Europa, generalul Tod D. Wolters, şi comandantului Forţelor Terestre Americane în Europa şi Africa, generalul Christopher G. Cavoli, „pentru implicarea în asigurarea cooperării avute de-a lungul timpului şi care a condus la aplicarea măsurilor de creştere a securităţii în regiunea Mării Negre”.

La nivelul Statului Major al Apărării, ne coordonăm acţiunile cu structurile similare ale aliaţilor, în cadrul NATO şi în plan bilateral, pentru consolidarea capacităţilor noastre colective de apărare. Toate măsurile pe care le vom lua sunt eminamente defensive şi adaptate ameninţărilor potenţiale din aria noastră de responsabilitate„, subliniază generalul Petrescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *