Skip to content
Societate

Semnal de alarmă al medicului Virgil Musta: La terapie intensivă sunt internaţi numai pacienţi nevaccinaţi

Inquam Photos / Cornel Putan

Medicul Virgil Musta, şeful secţiei COVID de la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara, devenit cunoscut la începutul pandemiei, revine după o pauză destul de lungă: În acest ritm ajungem la 15.000 de cazuri pe zi.

Virgil Musta a revenit cu o postare lungă pe pagina de Facebook City Doctor, în care explică cum valul uriaş de infectări cu Covid din ultimele zile paralizează sistemul sanitar.

Din cauza contagiozităţii mari a tulpinei Delta, creşterea numărului de noi cazuri este mult mai rapidă acum faţă de celelalte trei valuri pandemice, astfel că, în decurs de mai puţin de o lună de zile, secţiile de terapie intensivă şi secţiile COVID din spitale s-au umplut.

Pacienţii cu forme grave sunt tot mai mulţi şi nu pot fi externaţi. Toţi cei care au ajuns la Terapie Intensivă sun nevaccinaţi, spune Musta.

Este din nou un moment foarte greu pentru comunitatea noastră. Chiar dacă deocamdată resimt acest lucru în primul rând cei care se infectează şi ajung la spitale cu forme severe de boală, numărul acestora a început să fie din ce în ce mai mare în ultimile zile şi deja depăşeste capacitatea spitalelor. Iar aceasta nu este o glumă sau o exagerare… Mulţi dintre dumneavoastră nu realizează încă în ce situaţie reală ne aflăm şi faptul că suntem, din nou, în al 12-lea ceas”, spune Virgil Musta, citat de adevarul.ro.

Din observaţiile concrete de până acum, persoanele vaccinate fac foarte rar forme severe sau critice de boală, care să necesite internare în secţiile de terapie intensivă şi mai ales în situaţia unei patologii importante asociate, susţine Musta.

Persoanele nevaccinate fac mult mai frecvent forme severe de boală. Astfel că, la ora actuală, în spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie V. Babeş Timişoara, la terapie intensivă sunt internaţi numai pacienţi nevaccinaţi, iar pe secţiile COVID-19, 95% sunt pacienţi nevaccinaţi, noi internând numai formele severe, care necesită oxigen cu debit mare. Însă, din cauza ritmului mult mai mare de infectare decât în celălate valuri pandemice şi a formelor mai grave, nu putem externa pacienţii atât de repede pe cât ne vin alte noi cazuri. Acum, Secţiile de Boli Infecţioase care internează cazurile COVID-19 sunt pline şi lucrăm la capacitate maximă”, a adăugat Musta.

Spitalele sunt aproape pline

La Clinica de Pneumologie din Timişoara s-a mai deschis o secţie de 34 de paturi, pentru forme severe de preterapie, dar şi acestea se vor ocupa în circa două zile, iar alte posibilităţi de extindere nu mai există, conform mediculului Musta.

Celelalte spitale suport sunt şi ele aproape pline, iar unele dintre acestea nu au posibilitatea să interneze forme severe, ci doar moderate, deoarece nu au capacitatea de a administra oxigen cu debit mare. În Italia, în urmă cu un an şi jumătate, în momentul când sistemul sanitar a fost copleşit şi nu au mai avut capacitate de internare, mortalitatea prin această boală a crescut de la 3-4% cât era în medie în acea perioadă, la peste 13%, ceea ce este foarte grav! Conform statisticilor internaţionale, din ţările cu rata mică de vaccinare (cum suntem şi noi), se poate ajunge ca 10% din cazuri să evolueze sever şi peste 3% să decedeaze. Aceasta înseamnă că la un număr zilnic de peste 7.000 de cazuri la nivel naţional, putem avea zilnic un număr de 700 cazuri care pot evolua sever şi care ar necesita internare în secţii specializate. Dacă nu facem ceva concret, pe ritmul actual de creştere, evaluările specialiştilor epidemiologi arată că putem atinge destul de repede 15.000 de noi cazuri pe zi. Unde vor intra toţi acei pacienţi cu forme severe şi critice?”, se întreabă Virgil Musta, care spune singura soluţie este reducerea ratei de infectare în comunitate şi vaccinarea.

Inclusiv persoanele trecute prin boală sau vaccinate trebuie să respecte măsurile de protecţie (distanţare, mască) pentru a diminua circulaţia virusului şi transmiterea lui, în special către cei nevaccinaţi”, mai adaugă medicul de la Timişoara.

Cum evoluează boala COVID

Musta a explicat şi cum evoluează boala. Aceasta evoluează în două faze: în prima săptămână cu semne uşoare, perioadă în care virusul se multiplică şi se declanşează mecanismele imune. La 50 % dintre persoanele infectate, boala se opreşte în această fază, dar la ceilalţi trece în faza inflamatorie, în care se declanşează mecanisme patologice ce afectează plămânii şi apoi poate evolua spre formele moderate, severe sau critice.

Dacă simptomatologia persistă peste şapte zile sau dacă, începând cu a şaptea zi de la apariţia primelor semne (nu de la testare) apar simptome noi ca febră mare, dureri mai mari de gât, cap, torace, tuse intensă, stare de oboseală marcată, atunci nu aşteptaţi până când nu mai puteţi respira, ci trebuie să mergeţi să fiţi evaluaţi, într-un serviciu medical de specialitate şi în funcţie de aceasta să extindeţi tratamentul.

Nu aşteptaţi ca saturaţia de oxigen să scadă sub 93%!

Prezentarea tardivă la un centru medical este cel mai important factor ce duce la mortalitate în această boală. Nu aşteptaţi ca boala să evolueze până la forma severă!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *