Skip to content
Externe

Semnal de alarmă de la Kiev: Lumea trebuie să aibă pregătit un protocol de acţiune în cazul utilizării armelor nucleare de către Putin

aktual24.ro

Mihailo Podoliak, consilier al şefului cancelariei prezidenţiale ucrainene, susţine că lumea trebuie să ia în serios ameninţările ruseşti referitoare la armele nucleare.

Potrivit lui Podoliak, este important să existe pregătit în prealabil un protocol de acţiune, pentru că „Rusia actuală este ca o persoană imprevizibilă şi instabilă din punct de vedere psihologic”. „Lumea ar trebui să ia în serios ameninţările Federaţiei Ruse. Vedeţi, este ca în cazul oamenilor imprevizibili şi instabili psihologic şi emoţional… Aşa arată Rusia, ca o persoană cu spume la gură, care aleargă pe jumătate goală şi ameninţă cu un cuţit ruginit” – a menţionat consilierul, citat de rbc.ua, potrivit adevarul.ro.

Potrivit lui Podoliak, lumea ar trebui să fie pregătită, pentru că Rusia „încă poate ceda nervos”, iar un astfel de scenariu trebuie prevăzut şi pregătit pentru acţiuni preventive. „Este nevoie de o abordare responsabilă, pentru că Rusia are, totuşi, arme nucleare. Ţările europene, Statele Unite ale Americii trebuie să pregătească în prealabil un protocol de acţiuni, inclusiv preventive, dacă aceşti tipi cedează nervos şi aleargă, cu pantalonii uzi, să apese butonul” – adăugat Mihailo Podoliak.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *