Semnal tranșant din PSD: Nu acceptăm tăierea investițiilor de la infrastructură, economie și dezvoltarea comunităților

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Președintele filialei PSD Neamț și al Consiliului Județean (CJ) Neamț, Daniel Vasilică Harpa, a declarat, vineri, că social-democrații nu vor susține un guvern care va tăia investițiile de la infrastructură, economie și pentru dezvoltarea comunităților locale.

Liderul PSD Neamț a apreciat că în această perioadă foarte complicată pentru România, este esențial ca dialogul politic să fie ‘sincer, matur și cu adevărat responsabil’.

‘PSD tratează cu seriozitate fiecare discuție purtată cu celelalte partide pro-europene și cu președintele României. Nu suntem interesați de funcții sau jocuri de culise. Vrem claritate, asumare și o poziționare fermă din partea tuturor actorilor politici. Scopul nostru este simplu și asumat: să știm exact dacă există sau nu condițiile pentru ca PSD să participe la guvernare. Totul se discută deschis, fără promisiuni goale și fără calcule de imagine’, a precizat, într-un comunicat de presă remis AGERPRES, președintele PSD Neamț.

Harpa a transmis că, în ceea ce privește o eventuală susținere a viitorului guvern, fie din coaliție, fie din opoziție, PSD are câteva principii de la care nu se abate.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: