Semnătură electronică pentru contractele de comunicații electronice

semnatura
Sursa foto: pixabay

Semnătura electronică poate fi acum utilizată pentru încheierea contractelor de comunicaţii electronice, anunţă Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). În primul semestru din 2023, ANCOM a înregistrat un număr total de 127 de petiţii care au ca obiect modalitatea de încheiere a contractelor pentru furnizarea comunicaţiilor electronice, conform News.ro.

„Semnătura electronică poate fi acum utilizată pentru încheierea contractelor de comunicaţii electronice. Contractele de comunicaţii electronice pot fi încheiate în scris, pe hârtie sau în format electronic, utilizând semnătura electronică, dar şi prin mijloacele de comunicare la distanţă, conform reglementărilor în vigoare. Microîntreprinderile, întreprinderile mici sau organizaţiile non-profit beneficiază de aceleaşi drepturi pe care le au şi consumatorii în relaţiile contractuale cu furnizorii de servicii de comunicaţii electronice, în măsura în care nu au convenit în mod explicit să renunţe, în tot sau în parte, la aceste drepturi”, anunţă ANCOM.

Contractele de furnizare a serviciilor de comunicaţii electronice pot fi încheiate prin trei modalităţi, astfel:

– în scris, pe hârtie (situaţie în care se utilizează semnătura olografă);

– în scris, în formă electronică, dacă utilizatorul este de acord (situaţie în care se utilizează semnătura electronică avansată sau calificată);

– prin mijloace de comunicare la distanţă (de exemplu telefon, scrisoare, e-mail, aplicaţii online etc.), în anumite condiţii, detaliate pe InfoCentru ANCOM.

Contractele produc efect când sunt semnate pe suport durabil

Contractele produc efecte în momentul în care utilizatorul îşi exprimă acordul, pe un suport durabil. În principiu, un suport durabil este orice instrument care permite consumatorului sau profesionistului să stocheze informaţii care îi sunt adresate personal, într-un mod accesibil pentru referinţe ulterioare pentru o perioadă de timp adecvată, în vederea informării, şi care permite reproducerea neschimbată a informaţiilor stocate. Aceste obligaţii nu se aplică contractelor pentru care plata se face în avans prin achiziţionarea unei cartele preplătite.

Utilizatorii finali microîntreprinderi, întreprinderi mici sau organizaţii non-profit beneficiază de aceleaşi drepturi pe care le au şi consumatorii, în măsura în care nu au convenit în mod explicit să renunţe, în tot sau în parte, la aceste drepturi. În acest context, ANCOM recomandă reprezentanţilor acestor entităţi să nu renunţe la drepturile privind încheierea contractelor. Aceste drepturi sunt esenţiale pentru a realiza o alegere informată a serviciilor de comunicaţii electronice şi pentru a beneficia de o protecţie sporită în relaţia cu furnizorii, având în vedere că Autoritatea nu poate interveni în cazul în care utilizatorii au renunţat la aceste drepturi.

ANCOM ofeă consiliere și mediere

În cazul în care furnizorii nu respectă contractul, utilizatorii pot sesiza Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). ANCOM poate oferi consiliere şi mediere, în această situaţie, neavând atribuţii cu privire la aplicarea de sancţiuni furnizorilor.

În schimb, ANCOM poate lua măsuri dacă serviciul de comunicaţii electronice este furnizat şi facturat fără a exista un contract între părţi.

În primul semestru din 2023, ANCOM a înregistrat un număr total de 127 de petiţii care au ca obiect modalitatea de încheiere a contractelor pentru furnizarea comunicaţiilor electronice.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/ 2011, modificată şi completată prin Legea nr. 198/2022, prevede o serie de drepturi pentru utilizatorii serviciilor de comunicaţii electronice destinate publicului. Legea nr. 198/2022 a transpus în legislaţia naţională Directiva (UE) 2018/1972 a Parlamentului European şi a Consiliului de instituire a Codului european al comunicaţiilor electronice.

ANCOM a completat cadrul legislativ dedicat utilizatorilor finali prin Decizia ANCOM nr. 73/2023 privind obligaţiile de informare a utilizatorilor finali şi alte măsuri pentru protecţia acestora.

InfoCentru ANCOM pune la dispozitia utilizatorilor informatii utile despre serviciile de comunicatii electronice (telefonie, internet si televiziune) si serviciile postale, pentru a-i sprijini in alegerea si folosirea acestor servicii. Informatiile se refera in principal la incheierea contractelor, modalitatea de tarifare, calitatea serviciilor, deblocarea terminalelor sau serviciul de roaming. In plus, utilizatorii pot gasi aici ghiduri dedicate, pe teme precum fraudele prin telefon sau serviciile de acces la internet.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: