Skip to content
Politică

Senat: 115 proiecte de lege, adoptate tacit

Senatul a adoptat tacit, în şedinţa plenului de luni, 115 proiecte de lege, printre care se numără declararea zilei de 4 iunie ca Ziua Tratatului de la Trianon şi noi reglementări referitoare la promovarea produselor de tutun.

Pentru aceste proiecte, pentru care termenul de adoptare pentru dezbatere şi vot în plenul Senatului s-a împlinit pe 18 octombrie, au fost întocmite rapoarte de admitere sau de respingere în comisiile de specialitate, însă actele normative vot intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, for decizional în aceste cazuri, în forma iniţiatorilor.

Cele 115 proiecte au fost adoptate tacit în bloc, informeazăagerpres.ro.

– Unul dintre proiecte vizează modificarea unor acte normative în domeniul reglementării produselor din tutun, iniţiat de un grup de parlamentari de la USR, PNL şi PSD, astfel încât să fie adoptate unele măsuri care să accelereze scăderea numărului de copii, adolescenţi şi adulţi tineri care încearcă şi, ulterior, continuă consumul produselor din tutun. Printre acestea se numără introducerea noţiunii de produs similar produselor din tutun pentru a le reglementa şi pe acelea utilizate ca substitut gestual ori social al fumatului – ţigareta electronică fără nicotină, narghileaua fără tutun – ori pentru facilitarea fumatului – dispozitivele care încălzesc tutunul, eliminarea expunerii şi publicităţii produselor din tutun şi produselor similare la punctele de vânzare, interzicerea promovării produselor din tutun şi a celor similare, inclusiv a distribuirii gratuite de mostre, cu excepţia magazinelor special amenajate în scopul exclusiv al vânzării acestor produse.

– Altă propunere legislativă adoptată tacit urmăreşte declararea zilei de 4 iunie ca Ziua Tratatului de la Trianon şi reglementarea măsurilor adecvate pentru marcarea corespunzătoare a acestei zile la nivel naţional şi local. Proiectul este iniţiat de senatorii Titus Corlăţean şi Şerban Nicolae. Astfel, se propune ca pentru marcarea Zilei Tratatului de la Trianon să se organizeze, la nivel naţional sau local, o serie de manifestări cultural-educative şi ştiinţifice consacrate conştientizării semnificaţiei şi importanţei acestui eveniment.

– Un proiect iniţiat de deputaţii PSD Gabriel Petrea şi Alexandru Rotaru completează OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice în sensul stabilirii valabilităţii permisului de conducere eliberat pentru categoria B şi în cazul anumitor tipuri de motociclete dacă deţinătorul permisului are vârsta de 24 de ani împliniţi iar permisul eliberat este pentru categoria B şi a fost cel obţinut cu cel puţin 2 ani în urmă.

– Tot prin adoptare tacită a trecut de Senat şi propunerea legislativă pentru completarea art. 257 din Codul penal, act normativ iniţiat de un grup de parlamentari de la ALDE, PMP, PSD şi ai minorităţilor naţionale, în sensul stabilirii drept varianta agravată a infracţiunii de ultraj a săvârşirii faptelor de ultraj asupra unui cadru didactic aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii.

– Şi propunerea legislativă iniţiată de Liviu Dragnea, Alfred Simonis şi Olguţa Vasilescu pentru completarea art. 16 din OUG 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor a fost adoptată tacit. Potrivit propunerii legislative, în perioada concediului de creştere a copilului se pot realiza venituri din activităţi independente, drepturi de proprietate intelectuală şi din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, indiferent de nivelul acestora.

– Organizarea şi desfăşurarea votului electronic, reglementate în două acte normative, unul al lui Eugen Tomac (PMP) şi altul al unui grup de parlamentari independenţi, au trecut de Senat prin adoptare tacită. Cele două propuneri legislative prevăd stabilirea cadrului legal referitor la exprimarea opţiunii de vot prin intermediul internetului ca modalitate alternativă de exercitare a dreptului de vot, pe lângă cea constând în votarea în cadrul secţiilor de votare şi cea a votului prin corespondenţă, în scopul înlesnirii posibilităţii de participare la alegeri.

– Un alt proiect de act normativ adoptat tacit este al liberalului Florin Roman, prin care se propune ca pentru cei condamnaţi, aflaţi în executarea pedepsei în baza articolelor din Codul penal referitoare la omor, agresiune sexuală, tâlhărie calificată, luare şi dare de mită, trafic de influenţă, abuz în serviciu să fie exclusă posibilitatea liberării condiţionate.

Senatorul PNL Alina Gorghiu şi-a exprimat nemulţumirea că Senatul, prin majoritatea PSD, nu a legiferat şi a apreciat că 115 proiecte adoptate tacit într-o şedinţă de plen este un fapt pentru Cartea Recordurilor. Ea a propus pentru evitarea unor situaţii similare programarea a trei şedinţe de plen pe săptămână.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *